Viața după Madagascar… Cum trec zilele lui Radu Mazăre la Rahova
După încheierea perioadei de carantină, Radu Mazăre urmează să-și ducă traiul în Penitenciarul Rahova, în regim închis, până cel puţin în anul 2021, conform hotărârii unei comisii a Penitenciarului.
Totuşi, avocatul lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie, susţine că e posibil ca fostul edil să fie mutat din Penitenciarul Rahova în altă unitate de detenţie. Acest lucru s-ar putea produce dacă instanţa îi revocă lui Mazăre mandatul de arestare preventivă pentru încălcarea controlului judiciar în alt dosar.
După regimul de maximă siguranţă, cel închis este al doilea ca duritate în sistemul penitenciar din România. Se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, iar cu cei 9 ani de detenţie primiţi, Radu Mazăre se încadrează perfect în acest interval.
Fostul edil al Constanţei va fi cazat, la comun, iar având în vedere că a fost condamnat pentru un act de corupţie, va avea colegi de celulă liniştiţi, condamnaţi, la fel, pentru infracţiuni săvârşite fără violenţă.
După spusele lui Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei, în prezent,Radu Mazăre împarte celula din penitenciarul Rahova cu încă trei persoane, doi cetăţeni de origine turcă şi un român.
Programul zilnic este destul de incomod. Deşteptarea se dă la ora 5.00, iar apelul de seară se face la ora 19.00, imediat după servirea cinei de la ora 18.00. Mazăre va putea opta pentru muncă (în atelier de tâmplărie, la bucătărie sau întreţinere), va beneficia de consiliere psihologică şi va putea cere să meargă la capelă.
Totodată, Mazăre poate cere să participle la cursuri de reformare profesională – tâmplărie, lăcătuşerie sau instalaţii sanitare. Totul sub paza gardienilor. Chiar şi în timpul plimbării, care trebuie să dureze cel puţin o oră, deţinuţii cu regim închis sunt atent supravegheaţi de lucrătorii din penitenciar.
Conform legii, Radu Mazăre are dreptul la 10 apeluri telefonice în fiecare zi, cu durata maximă cumulată de 60 de minute şi poate fi vizitat de cinci ori pe lună. În plus, la fiecare 30 de zile are dreptul să primească un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de cel mult 6 kg de fructe şi legume. Mai mult, el va putea cheltui 1.500 de lei (bani din salariu sau primiţi de la rude) în magazinul penitenciarului.
Conform regulamentelor din sistemul penitenciar, în momentul în care se va însura, Mazăre va avea dreptul la o vizită intimă specială, de 48 de ore. Apoi, până la sfârşitul pedepsei, fostul edil îşi va putea vedea soţia odată la trei luni, timp de trei ore. Acest drept se poate ridica în cazul în care provoacă incidente. În acelaşi timp, directorul penitenciarului poate oferi, ca recompensă, însă doar o singură dată pe lună, dreptul la o vizită intimă suplimentară.
În fine, cu trecerea anilor, dacă are un comporament adecvat, Radu Mazăre va avea dreptul să ceară trecerea la regim de detenţie semideschis, unde programul este mai relaxat.