3dots.ro

Cumpănaşu se chinuie să demonstreze că are studii superioare prezentând o diplomă de doctor honoris causa

Cumpănaşu se chinuie să demonstreze că are studii superioare prezentând o diplomă de doctor honoris causa

Cocoțându-se cu cinism pe drama familiei sale, speculând imensa dorință de justiție socială din România, Alexandru Cumpănașu a reușit să-și asigure poziția de candidat la alegerile prezidențiale. Numai că asta nu e de ajuns. Nici n-ar avea cum, pentru un tip care a reușit să vândă, pe bani buni, ministerului Culturii lucruri copiate de pe internet, nu?

Extrem de afectat de faptul că i s-a cerut în mod public să-și prezinte studiile, în locul unei poziții demne, în care ar fi trebuit să recunoască lipsa lor, pentru că în lumea politică nu despre toți cei care prezintă diplome  se poate spune că le și oferă capacități intelectuale de admirat, Alexandru Cumpănașu recurge la tot soiul de tertipuri care-l transformă mai degrabă într-un individ ridicol.

După ce a încercat să pună batista pe țambal prezentându-se drept masterand la distanță al unei universități elvețiene, culmea, una care are în titulatură și termenul regal, Alexandru Cumpănașu face publică o diplomă de doctor honoris causa al Universității V.I. Vernadsky Taurida din Simferopol, Ucraina.

Conform celor spuse de Cumpănașu, diploma i-ar fi fost acordată pentru ”meritele avute în timpul invaziei Peninsulei Crimeea de către Rusia”.

 ”Dragi români. După ce şi-au înghiţit limbă mercenarii care spuneau că nu am studii superioare prin publicarea de către mine a diplomei mele de absolvire (ziceai că-s de la ospiciu: HÂRTIA, HÂRTIA. DAŢI-NE HÂRTIA…), astăzi mai am o SURPRIZĂ pentru candidaţii analfabeţi în materie de politică externă şi geopolitică şi mercenarii lor: am primit cea mai înaltă distincţie pe care un candidat român putea să o primească din partea unei universităţi: Titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii Taurida Naţional University din Ucraina pentru meritele avute în timpul invaziei Peninsulei Crimeea de către Rusia!”, spune Cumpănaşu în postarea de pe Facebook.

Mai mult, Alexandru Cumpănaşu  susţine în comentarii că a susținut și un examen pentru obținerea diplomei…

Păi, domnule Cumpănașu, ca să punem lucrurile la punct, ca doar nu doriți să prostiți o țară întreagă, titlul de ”doctor honoris causa” nu are nicio legătură cu studiile, cu nivelul educației, este doar o distincție acordată de universitățile din întreaga lume unor personalități, în cadrul unui proces de recunoaștere a meritelor acestora în diferite domenii.

Dacă e să fim răi, ar trebui să menționăm că inclusiv Nicolae Ceaușescu, și chiar și Elena, soția lui, au primit de nenumărate ori această distincție, e adevărat, nu de la o universitate din Simferopol, ci de la unele din cele mai prestigioase din lume,

La multele semne de întrebare ridicate de dipoma honoris causa prezentată de Cumpănași se mai adaugă și data extrem de recentă a obținerii ei – 07.10.2019 și faptul că cei care i-au acordat-o, îl ”cunoșteau atât de bine” încât nici numele de familie nu au știut să i-l scrie corect.

”Această distincţie este cel mai înalt grad academic ce poate fi primit de o persoană pentru merite aduse societăţii!!! Este o imensă onoare pentru mine cu atât mai mult cu cât Iohannis a tăcut complice la momentul invaziei că de altfel TOŢI candidaţii actuali la Preşedinţie.

Am fost alături atunci de Ucraina şi ucraineni dar şi de cei peste 400000 de români ce încă locuiesc în Ucraina. Am luat atitudine publică în nenumărate articole, declaraţii publice şi am invitat în emisiunea Ambasador România pe ambasadorul Ucrainei la Bucureşti în repetate rânduri pentru a descrie poporului român ororile comise în războiul din Ucraina.

Spre deosebire de Iohannis, USR sau PSD nu am avut teamă să fiu categoric pentru că nu aveam "prieteni" de afaceri şi finanţatori implicaţi în Ucraina şi nu ştiau cum să nu supere Rusia. ( pentru cunoscători…)”, mai scrie Cumpănaşu, adăugând că îi roagă ”pe Iohannis şi restul candidaţilor şi istericilor” să i se adreseze corespunzător: ”Dr.h.c EMBA Alexandru Cumpănaşu”.

După ce încearcă să ne aburească cu o diplomă care nu are în spate ani de studiu universitar, cu atât mai mult chiar, rămâne să ne explicăm cum a ajuns Cumpănașu apropiat structurilor de conducere din România. Din nefericire pentru neamul nostru, nu e singurul de felul lui…

Domnule Cumpănașu, nu e o rușine să nu ai studii universitare, ci doar să pretinzi că le ai.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs