3dots.ro

Alertă într-o cursă TAROM: la aterizare, un pasager a scos o lamă și și-a tăiat venele

Alertă într-o cursă TAROM: la aterizare, un pasager a scos o lamă și și-a tăiat venele
Din articol:

Momente tensionate într-un avion TAROM care efectua o cursă Bruxelles – București, după ce un pasager recalcitrant a făcut scandal și în timpul disputei a scos o lamă și și-a tăiat venele.

Incidentul s-a petrecut după aterizarea cursei Tarom RO 374, care se întorcea noaptea trecută de la Bruxelles, la București.

Membrii echipajului au încercat să-l calmeze

La un moment dat, un pasager a devenit recalcitrant și a fost solicitată intervenția polițiștilor de frontieră.

Ulterior, deși membrii echipajului au intervenit și au încercat să îl calmeze, în timpul disputei, bărbatul a scos o lamă pe care o avea ascunsă în gură și și-a tăiat venele.

O echipa medicală din aeroport a oferit primul ajutor persoanei în cauză.

Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni psihice

Pasagerii au fost debarcați pe ușa din spate a aeronavei, iar victima, care și-a tăiat venele la aterizare, a fost transportată la spital.

Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni psihice încă din anul 2010. Acesta a fost internat de mai multe ori la psihiatrie și a avut multiple tentative de sinucidere, adaugă sursa citată.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs