Hermina Gheorghe, 47 de ani, o româncă rezidentă în Danemarca, și-a pierdut primul băiat de leucemie și, pe fondul unei depresii, autoritățile scandinave i-au luat dreptul de a-și crește al doilea copil, născut în 2014.

Patru expertize psihiatrice ulterioare au descris-o pe mamă drept “în spectrul normal”, dar statul scandinav a refuzat cererile de repatriere a băiatului făcute de România

Începând cu ziua de astăzi, după ce autoritățile i-au interzis chiar să-și mai viziteze copilul, românca intră în greva foamei în fața Parlamentului din Copenhaga.

Hermina Gheorghe s-a mutat în Danemarca în anul 2000, împreună cu primul ei fiu, pe atunci în vârstă de 5 ani, după ce s-a despărțit de soțul ei și își dorea să înceapă o viață nouă.

Se ferește să vorbească despre trecutul ei, spunând doar că nu a avut o viață ușoară și că “nu am plecat de trai bun din România”.

Părea că își găsise rostul în lume, dar apoi, fiul ei a fost diagnosticat cu leucemie și viața lor a devenit un șir lung de spitalizări.

“Aparatele fiului meu cel mare, Flavian, au fost oprite pe data de 31 decembrie 2008”, povestește Hermina.

Se încheia o perioadă din viață și o alta pentru care nimic nu te poate pregăti: viața de după ce ți-ai pierdut copilul.

La începutul anului 2009, imediat după moartea primului ei copil, Hermina a început să simtă dureri puternice în spate și în picioare.

Medicul de familie a trimis-o la un psiholog,  concluzionând că simptomele sunt o manifestare a depresiei, în contextul în care multe persoane care suferă de această afecțiune resimt durerile mai accentuat.

Hermina mergea periodic la psiholog, dar discuțiile nu o ajutau să treacă peste durerile ce deveniseră din ce în ce mai greu de suportat și îi afectau și munca, care implica multă activitate fizică.

Revenind în România, ea a consultat la un medic, unde a primit diagnosticul de discopatie lombară, o degradare a discurilor intervertebrale, care generează dureri de spate și de picioare extrem de puternice.

Hermina a lucrat la curățenie și ca vânzătoare, dar în urma agravării discopatiei de care suferă și a unui accident suferit la locul de muncă, a rămas acasă și primește un ajutor financiar de la stat.

În 2013, durerile de spate se împleteau cu durerile cauzate de moartea fiului ei și Hermina a avut o nouă cădere, așa că într-o zi a luat mai multe pastile cu dorința de a oferi un leac definitiv durerii.

Ajunsă într-o clinică de psihiatrie, în septembrie 2013, după ce a încercat să se sinucidă, Hermina a aflat că este gravidă.

“Vârsta mea fiind înaintată (avea 37 de ani – N.R.) nu mă mai așteptam să am copii. Am fost enorm de fericită că mai pot avea și eu copii”, povestește Hermina.

Kristian William, fiul său, s-a născut prematur, cu patru săptămâni înainte de termen, dar nu a avut nevoie de incubator, iar la naștere mama spune că a primit nota 10.

Din partea tatălui, băiatul a primit doar primul prenume:  Kristian, bărbatul, român și el, nu a dorit să fie alături de copilul său, povestește mama.

“Am fost asaltată de când am născut” Hermina își amintește că, imediat după naștere, cadrele medicale i-au spus că nu are voie să plece acasă cu bebelușul. Chiar a doua zi, un asistent social i-a spus că este monitorizată și că fiul ei ar putea fi plasat într-o familie care să aibă grijă de el. Femeia își amintește că nu îi venea să creadă ce se întâmplă.

După externarea din maternitate, Hermina și bebelușul ei au fost plasați într-o familie care urma să evalueze capacitățile ei materne, să îi monitorizeze și să raporteze autorităților daneze comportamentul ei față de bebeluș.

Ulterior, femeia a fost supusă mai multor evaluări psihiatrice, pe care le-a trecut. La momentul respectiv, Hermina nu a beneficiat de un traducător, iar nivelul ei de daneză era destul de scăzut, povestește ea.

Avocatul Herminei explică faptul că monitorizarea trebuia să înceteze în momentul externării ei cu bebelușul, moment până la care Hermina dovedise că este aptă să-și crească fiul, conform declarațiilor celor din spital.

Familia la care a fost trimisă era un cuplu în vârstă, el avea peste 70 de ani, iar ea, peste 60.

Nu a avut dreptul să stea singură cu băiatul. Hermina s-a plâns atunci personalului spitalului, cu care ținea legătura, că familia la care este plasată consumă cantități mari de alcool.

În schimb, familia a raportat în fața asistenței sociale că Hermina nu știe să aibă grijă de fiul ei și că acesta, un bebeluș de câteva luni, o respinge și nu o privește.

Chiar și în condițiile în care nu a stat singură alături de copilul său nici măcar un minut, Hermina numește perioada din spital drept cea mai fericită din puținul timp pe care l-a petrecut până în prezent cu fiul său.

Din cauza limbii, nu putea să comunice cu acea familie, iar aceștia îi cereau să stea mai mult afară cu copilul. În plus, trebuia să respecte cu strictețe programul impus de stăpânii casei, orele de trezire, de masă și cele de culcare, povestește Hermina.

După două luni jumătate de la naștere, Hermina a aflat că nu va mai putea locui împreună cu fiul ei și că el va fi încredințat unei familii daneze care mai are doi copii biologici, familie la care se află și astăzi.

Din punct de vedere legal, pentru ca bebelușul să fie luat cu forța de lângă mama lui, trebuia să existe un pericol iminent și direct asupra lui, ceea ce nu este așa în acest caz.

“Municipalitatea Hillerød m-a invitat la o întâlnire. În timpul întâlnirii mi-au luat fiul și mi-au spus că a fost luat și că ar trebui să-mi imaginez că este în vacanță. Am fost în șoc”, spune Hermina Gheorghe.

“Este greu să descrii sentimentul îngrozitor cum este să-ți ia copilul. Am primit un avocat gratuit și am crezut că cazul poate fi rezolvat, deoarece știam că nu am făcut nimic rău cu copilul meu”, mai povestește Hermina.

Conform prevederilor legale de la nivel european, plasarea unui copil este o măsură temporară, iar scopul final al autorităților este acela de a reuni familia, menționează avocații Herminei.

“Am cerut să mă lase să îl cresc, să locuim împreună într-o instituție pentru mamă-copil, unde să fim supravegheați, dacă consideră necesar, dar să nu mi-l ia”, explică Hermina.

În Danemarca, serviciul pentru protecția copilului este integrat în instituția municipalității, ei monitorizează și caracterizează vizitele.

Conform Municipalității Hillerød, ea are dreptul la o oră în fiecare lună, fără să poată alege ziua sau ora.

”Copilul nu manifestă interes, mama încearcă să îmbrățișeze copilul, dar acesta nu vrea” – transcrierea angajaților statului danez despre întâlnirea dintre Hermina Gheorghe și fiul ei.

Femeia îl întreabă în daneză pe fiul său dacă este supărat, dar este întreruptă de una dintre femei, care îi spune că nu are voie să îl întrebe așa ceva. Copilul apucă să spună da, tot în daneză, singura limbă pe care o cunoaște.

”Nu trebuie să vorbim despre viața fiului meu împreună cu mine. Nu trebuie să întreb despre grădiniță sau viața familiei adoptive. Nu avem voie să vorbim în limba română, așa că singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne jucăm împreună cu jucăriile pe care le-am adus”, spune Hermina Gheorghe.

Întâlnirile lor au loc într-o cameră de aproximativ 4/4 m, un spațiu rece, oarecare și neutru, dintr-o casă pe care Hermina o numește “o casă specială”.

“Cu 5 minute înainte de încheierea întâlnirii noastre, îl pregătesc pe fiul meu de plecare. Doamnele care ne supraveghează sunt foarte exacte cu timpul și mă fac conștientă de câte minute am până când el va pleca”, spune Hermina. Mereu la fix.

“Plâng înăuntru. Mi se rupe inima de fiecare dată”, descrie ea modul în care se simte când își ia la revedere, de la băiatul pe care l-a născut, dar nu-l poate educa.

Din 2014 până în prezent, Hermina Gheorghe se judecă cu autoritățile daneze, cărora le solicită s-i încredințeze fiul. În același timp, femeia a întreprins acțiuni și în instanța din România, căreia îi cere repatrierea fiului său minor, care este cetățean român.

La data de 23 mai 2022, autoritățile daneze au hotărât ca fiul Herminei Gheorghe să rămână în plasament la familia daneză la care se află din 2014, de la câteva luni după ce acesta s-a născut.

În plus, instanța a sistat vizitele la care mama sa biologică avea dreptul și a acordat un termen de revizuire de trei ani pentru acest caz.

Printre motivele invocate de instanță se numără faptul că femeia nu respectă spațiul personal al copilului în timpul vizitelor și că acesta este agitat după întâlnirile cu ea.

În iunie 2021, Hermina Gheorghe și-a văzut fiul pentru ultima dată. ”Nu mi-am mai văzut copilul de aproape 2 ani!”, spune astăzi femeia.

Femeia a depus o solicitare, pentru ca acțiunea de protest pe care o va începe în data de 12 aprilie, la ora 9, să fie legală. A primit dreptul de a protesta în fața Parlamentului din Copenhaga în perioada 12 aprilie – 3 mai.

”Făcând toate demersurile, am ajuns la concluzia că fără presiune nimic nu se rezolvă. Nu pot sta în casă liniștită. E greu, lupți cu un sistem”.

”Eu nu vreau să-și spună viața în pericol, sper să renunțe cât mai rapid la decizia asta. Eu susțin calea legală, urmează recursul la Înalta Curte, avem speranțe la Înalta Curte ca autoritățile române să se implice”, declară avocata Mirela David Andrei, care se ocupă pro bono de cazul Herminei Gheorghe de aproximativ un an.

Practic, până acum, instanța din România a decis că nu poate interveni în acest caz, întrucât ține de politica internațională.

”Eu sper ca Parlamentul României, ca cei care ne conduc să nu ne abandoneze. Și sper ca și Danemarca să renunțe și s-mi dea copilul”, are încredere, încă, în statul român Hermina Gheorghe.