Casa şefei de protocol a lui Iohannis, spartă de hoţi

2 Dec 2018

Casa consilierului prezidențial Delia Dinu, șefa departamentului de Protocol al Președinției, care se află în Domnești, Ilfov, a fost spartă sâmbătă.

Imobilul a fost călcat de hoți în timp ce aceasta l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis la paradele de la București și Alba Iulia.

”Polițiștii din Ilfov au fost sesizați ieri, 1 decembrie, în privința acestui incident, iar în prezent, aceștia desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a precizat Dragoș Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov.

Cum la precedentul eveniment de acest fel — casa lui Țuțuianu — a apărut #Teleormanleaks, cine știe ce surprize ni s-au pregătit și acum, nu-i așa?

Delia Dinu este șefa Departamentului Protocol din Administrația Prezidențială. Ea a fost numită Consilier Prezidențial la data de 1 iulie 2016.

Delia Dinu, în vârstă de 42 de ani, deţine două case de locuit, una achiziţionată în anul 2008, de 238 mp, în judeţul Ilfov, şi alta în Sibiu, de 160 mp, dobândită prin moştenire, în anul 2016. 

Consilierul prezidenţial este proprietarul şi a două terenuri aferente construcţiilor. Potrivit declaraţiei de avere, Delia Dinu are două maşini o Honda, fabricată în 2015, şi un BMW 316, fabricat în 1995.

Anul trecut, Delia Dinu a încasat 145.285 de lei, adică are un salariu de aproximativ 12.107 lei pe lună. 

Delia Dinu activat în cadrul Serviciului de Protecție și Pază în perioada 2000-2012. Între aprilie 2005 și mai 2008 și-a desfășurat activitatea în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protocol al Administrației Prezidențiale. 

În perioada mai 2008 - august 2012 a coordonat Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale. În august 2012 a fost numită Consilier de Stat la Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale. A participat la Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol - Washington 2012 și Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol - Seul 2014.

SHARE