3dots.ro

168.261,969 lei = 7 zile de internare pentru un pacient COVID-19 în Spitalul din Câmpina

168.261,969 lei = 7 zile de internare pentru un pacient COVID-19 în Spitalul din Câmpina

 Pentru un singur pacient internat în luna aprilie în Spitalul Municipal Câmpina (SMC), unitate suport-COVID-19, cheltuielile de spitalizare s-au ridicat la suma de 168.261,969 lei pentru şapte zile de internare.

Valoarea apare în devizul care însoţeşte documentele de externare ale unui singur bolnav.

După cum reiese din deviz, pacientul bolnav de COVID-19, care a fost internat şapte zile în luna aprilie în spitalul din Câmpina, a primit mâncare de 49 de lei, medicamente de 43 de lei, i s-au făcut analize de 172 de lei, iar restul până la 168.261,969 lei reprezintă ”cheltuieli aferente spitalizării”.

Managerul SMC. dr. Călin Tiu, spune că totul este legal, și că bolnavul nu va plăti nimic.

El explică faptul că s-a ajuns în această situaţie pentru că în luna aprilie, la spitalul din Câmpina au fost foarte puţin pacienţi internaţi, iar toate cheltuielile aferente unei unităţi medicale s-au împărţit la numărul de bolnavi trataţi.

”Aceşti bani nu sunt plătiţi de către pacient, ci sunt suportaţi de către sistem. Este vorba despre un deviz de plată. Noi, prin lege, suntem obligaţi să ataşăm documentelor de externare şi aceste devize de plată. 

Există un Ordin al Ministerului Sănătăţii din 2008 care stabileşte exact cum se calculează acest deviz. 

Ideea este următoarea: în deviz apar cheltuielile cu pacientul, cât au costat medicamentele, procedurile, iar la sfârşit se adaugă întraga cheltuială a spitalului pe luna respectivă împărţită pe număr de zile de spitalizare, deci pe pacient”, explică dr. Călin Tiu, managerul SMC Câmpina, pentru cotidianul Adevărul.

”În condiţii prepandemie, acest spital externa în medie 1.000 de pacienţi pe zi. Din momentul în care SMC a fost desemnat ca spital de suport COVID-19, din spital au plecat pacienţii ne-COVID şi a existat o perioadă în care s-au pregătit circuitele, s-au creat pereţi noi, spaţii noi, timp în care nu am avut pacienţi deloc. 

Ulterior, pacienţii pe model suport-COVID, adică pacienţii pozitivi din spitalele de boli infecţioase care au dezvoltat suferinţe acute, au fost în număr foarte mic. Am avut şi cinci, zece pacienţi în spital. 

În momentul în care acest spital şi-a plătit salariile şi cheltuielile în fiecare lună, conform legii, a funcţionat onorându-şi toate plăţile către furnizori, şi sunt o mulţime, aceste cheltuieli mari au fost raportate pe un număr mic de pacienţi şi de aici au rezultat aceste sume care sunt, într-adevăr, extrem, extrem de mari. 

În afară de cheltuielile cu tratamentul şi mâncarea, în rest regăsim cheltuielile spitalului cu întreţinerea, cu personalul TESA, cu eforturile suplimentare pentru echipamentele de protecţie, cu service pentru aparatură. Toate aceste cheltuieli se regăsesc în final pe ziua de spitalizare”, a mai spus medicul Călin Tiu.

Începând cu luna iunie, devizul la externare va fi mult mai mic faţă de luna aprilie pentru că a crescut foarte mult numărul pacienţilor bolnavi de COVID-19 internaţi în unitatea suport de la Câmpina.

Toate aceste aspecte de derulare a banului public au fost analizate şi nu s-au constatat nereguli. Pentru un pacient acest deviz poate crea doar o emoţie de moment, dar nu mai mult, întrucât pacienţii nu plătesc cheltuielile de spital. În totalitatea lor, pacienţii COVID-19 au tratamentul suprotat de sistemul public de sănătate”, a explicat managerul SMC.

Dacă în luna aprilie, la Câmpina au fost zile în care în spital erau internaţi chiar şi câte un singur bolnav de COVID-19, situaţia s-a schimbat dramatic începând cu luna iunie. În prezent sunt internaţi la SMC peste 60 de persoane testate pozitiv, cei mai mulţi cu forme uşoare şi medii ale bolii.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs