Leonard Doroftei a părăsit România și se stabilește definitiv în Canada

08 Iul 2019 | scris de Monica Pavelescu

Cu mai bine de un an în urmă, Leonard Doroftei, fost campion mondial la box profesionist, anunţa că intenţionează să părăsească defintiv România.

  • Leonard Doroftei a părăsit România și se stabilește definitiv în Canada

Nemulţumirea lui Doroftei a plecat de la faptul că reprezentanţii primăriei din Ploieşti l-au somat să părăsească imobilul din centrul orașului, și în care își desfășura activitatea restaurantul ce-i purta numele. 

Doroftei și-a închis barul și a mutat afacerea sub peluza stadionului ”Ilie Oană”, dar lucrurile n-au mers cum și-a dorit el și a decis că e mai bine pentru el să părăsească țara.

”N-a mai putut rezista presiunii de aici. Ar fi vrut să rămână în ţară, dar nu a mai avut nici o motivaţie. Va încerca să se reintegreze în societatea canadiană, mai ales că toată familia lui deţine cetăţenia acestei ţări.

El ştie viaţa de acolo. Ştie la ce să se aştepte în Canada. E păcat că a ajuns să recurgă la acest gest. Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel", a declarat unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Doroftei sub protecția anonimatului pentru TV Telekom Sport.

SHARE