Dosarul privind casele lui Iohannis a fost închis, din nou

12 Feb 2020 | scris de Monica Pavelescu

Parchetul general a decis clasarea dosarului privind casele familiei Iohannis, deschis în urma unei plângeri depuse de o publicație online.

Dosarul privind casele lui Iohannis a fost închis, din nou

Dosarul a fost clasat pentru că faptele au fost deja investigate.

Acuzaţiile erau legate de modul în care familia prezidenţială a intrat în posesia unui imobil din Sibiu, închiriat unei bănci, precum şi despre eventuala recuperare a sumelor încasate de cei doi din chirii.

În ultimii 15 ani, faptele incriminate au mai fost investigate în mai multe dosare, însă toate cauzele penale au fost închise.

Carmen şi Klaus Iohannis au pierdut imobilul la care făcea referire dosarul în 2015, în urma unui proces civil. Judecătorii au hotărât atunci că imobilul este al statului, deoarece proprietarul iniţial nu mai are moştenitori legali.

Actele pe baza cărora familia Iohannis a cumpărat casa în anii 90 au fost anulate, după ce s-a constatat că au fost întocmite în baza unui certificat de moştenitor falsificat.