Într-o analiza făcută în cadrul podcastului Liceului Elf din Cluj-Napoca, fostul ministru al Educației Mircea Miclea, profesor universitar și psiholog, a vorbit despre ce înseamnă în opinia sa o școală bună și despre cum poate o astfel de școală să se concentreze, pe lângă rezultatele academice, și pe lucrurile folositoare în procesul de adaptare la realitate a viitorului adult.
Ce înseamnă o școală bună?
Mircea Miclea: ”Un răspuns scurt este acesta: o școală bună este aceea care valorifică la maximum potențialul pe care îl au elevii. Asta este o funcție principală a școlii, de a identifica potențialitățile și de a dezvolta potențialitățile.
Dacă noi identificăm și dezvoltăm potențialitățile copiilor noștri, atunci vom avea o societate mai bună, pentru că ea se naște din aceste potențialități pe care ei le au și pe care noi le dezvoltăm.
Răspunsul mai lung ar fi ca aceste potențialități trebuie dezvoltate pe mai multe dimensiuni. Adică o școală bună este o școală care ia în calcul că dezvoltarea cuiva se face pe mai multe axe. Aș menționa care sunt cele mai importante axe pe care trebuie să le luăm în calcul.
Axa cognitivă, adică ceea ce încercăm să dezvoltăm este un set de cunoștințe și trebuie ca școala să stabilească ce anume trebuie să învețe copiii respectivi adică cunoștințele și ce anume aspecte de abilități cognitive trebuie să aibă ei. De exemplu, gândire critică și nu memorare ne-critică. Aceasta este o axă, axa cognitivă.
Axa socială, care se referă la competențele pe care trebuie să le dezvolte copiii în domeniul interacțiunii sociale. De exemplu, capacitatea de a rezolva un conflict, capacitatea de a respecta regulile, astea sunt competențe sociale extrem de importante.
Axa emoțională, care este distinctă de celelalte două și care se referă la capacitatea lor de a înțelege emoțiile celorlalți. De exemplu, să înțelegi că cineva suferă și trebuie să-l ajuți. De a produce emoții, de exemplu, de a fi empatic, și mai ales de a-ți regla propriile tale emoții. Aceasta este axa emoțională.
Axa autonomiei personale, adică de a-i face pe ei să fie din ce în ce mai capabil să-și gestioneze viață. De la a învăța după un plan propriu, pe baza unor reguli proprii, la a lua decizii autonome, la a fi autonomi față de device-urile pe care le au, să nu fie un fel de note de subsol la propriile instrumente pe care le utilizează și decerebrează, pentru că doar lucrează cu copy-paste ș.a.m.d, asta este autonomia.
Axa personalității lor, care poate părea că este mai puțin importantă, in sensul că mai degrabă temperamentul este important în copilăria mică, dar după aceea devine din ce în ce mai importantă dezvoltarea capacităților de a-și dezvolta plenar personalitatea. Aici mă refer la caracteristici de genul conștiinciozitate, de exemplu, care sunt extrem de importante ca trăsătură de personalitate sau la capacitatea de a fi responsiv la cerințele sociale ș.a.m.d.
În fine, unii cercetători mai stabilesc încă o axă, cea a motricității, care este extrem de importantă la grupele mici de copii, pentru că pe baza motricitate ei, de exemplu, își construiesc în mare măsură imaginea despre propria persoană.
Un handicap în a-și mișca mâinile și picioarele, în a naviga, poate să fie fundamental în a fi stigmatizat și atunci un impact esențial îl are dobândirea acestor abilități motrice, ulterior dezvoltarea unor abilități legate de educație fizică și sport.
O școală bună este o școală care îl ajută pe copil să se dezvolte pe mai multe axe: cognitivă, socială, emoțională, de autonomie personală, de personalitate și motricitate.
Aceasta este o școală bună, care ia în calcul toate dimensiunile, care nu supralicitează una singură. Cum ar fi cea cognitivă, de exemplu și celelalte sunt neglijate. Adesea ele sunt esențiale în dezvoltarea personalității. De exemplu, capacitatea de a fi disciplinat, mai ales, de a fi auto-disciplinat. De a-ți stabili un plan și a te ține de el, asta înseamnă auto-disciplinat.
Nu e disciplină impusă din afară, ci tu îți impui o regulă și o urmezi. De exemplu, tu îți impui regula: ”întâi îmi fac temele și apoi mă joc”. Dacă tu ți-o impui și apoi o urmezi, asta se numește autodisciplină.
Corelația dintre autodisciplină și reușita la final de liceu, corelația dintre aceste două variabile este de 0,67. Corelația dintre coeficientul de inteligență și reușită este de 0,27.
Altfel spus, este mult mai importantă disciplina, în sensul de autodisciplină, pentru reușită, decât coeficientul de inteligență, mai ales de la inteligență medie în sus bineînțeles diferența este făcută de autodisciplină. Asta este o dimensiune care ar trebui să existe, însă este neglijată dacă supraliciteze dimensiunea cognitivă.
Niciuna dintre aceste dimensiuni nu trebuie fetișizată, toate sunt importante. Ponderea lor depinde de grupul de vârstă la care este copilul respectiv, de anumite conjuncturi în care el se află și așa mai departe, dar toate sunt importante.
