Educatoare, internată cu COVID19: Există! Credeam că e de la căldură, apoi am avut probleme de respirație

Sunt destul de mulți cei care neagă existența pandemiei provocate de coronavirus și, cel mai grav, mulți care ignoră chiar și cel mai simplu mijloc de prevenire a infecției – masca de protecție.

Cel mai des motivul invocat e că nu cunosc pe nimeni care să se fi îmbolnăvit. Până când, într-o zi, află de o cunoștință, o rudă, un prieten…

Paula Trofin, o tânără internată de trei zile la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, a povestit la Digi24 cum s-a întâmplat să se îmbolnăvească după ce a contractat virusul, fără cine știe ce simptome, și aproape fără să-și dea seama, dar are plămânii afectați. 

Paula Trofin este educatoare și știa că o fetiță din grupa ei fusese diagnosticată cu coronavirus.

”Mă așteptăm să iau coronavirusul la un moment dat, nu ne putem ascunde sub pat. Adică trebuie să lucrăm, să mergem înainte cumva.

Mă simt bine. Am trei zile de spitalizare. La mine simptomele nu au fost cele obișnuite, adică am avut doar două: oboseală maximă, credeam că e de la căldură, eu fiind deja în izolare la domiciliu, și apoi probleme de respirație. M-am panicat și am sunat la 112, ținând cont că intrasem în contact cu o persoană confirmată.

Nu am avut dureri de cap, nu am avut dureri musculare,  nu am avut tuse, nici dureri în gât, nici febră. M-a afectat direct la plămâni. (…) E o afecțiune medie, nu e gravă, dar n-am simțit-o, adică s-a întâmplat atât de repede, fără simptomele acelea de care vorbește toată lumea. Credeam că sunt asimptomatică și am scăpat. (…)

Au venit, m-au luat la UPU, mi-au făcut acolo toate testele, analize, CT, la inimă, și după aceea, în funcție de CT, că a apărut acolo o imagine de geam mat și se specifica că e o formă de coronavirus, dar se așteaptă și analizele exsudatului nazal și faringian. Atunci m-au transferat la Infecțioase. Și în aceeași seară am primit și rezultatul și m-au mutat în salon”, a relatat Paula Trofin.

”Deocamdată sunt pe tratament și răspund bine tratamentului. La început, am venit cu probleme respiratorii, dar nu am avut nevoie de oxigen, m-am descurcat singură. Acum sunt mult mai bine. 

Noi suntem șapte în salon, eu sunt cea mai tânără, fiecare are schemă separată, în funcție de ce a ieșit la analize, în funcție de anumiți parametri. Asta m-a fascinat, că e cumva personalizat fiecare tratament și mi se pare o luptă uriașă cea pe care o fac medicii aici.

Sunt saloane unde sunt și copii. Și eu de la un copil am luat. Sunt educatoare și o fetiță din grupa mea a luat de la bunica ei. S-au luat toate măsurile imediat, toată lumea din grădiniță e în izolare, acasă”, a mai povestit tânăra educatoare.

”M-aș bucura să trec peste, să-mi formez anticorpii și să nu mă mai îmbolnăvesc, dar nimeni nu-mi poate garanta că nu mă pot reinfecta.

Mă tem și pentru fetița mea, că este acasă cu soțul meu în izolare și sunt asimptomatici și sper să rămână în continuare. Ei încă n-au făcut testul. Dacă n-ai simptome, nu-ți face nimeni test, doar dacă ai simptome și nu mi se pare OK”, a mai spus tânăra.

”Medicii sunt foarte prietenoși cu noi și ne încurajează, ne determină să fim optimiști. Le e foarte greu, sunt epuizați. Cred că numai Dumnezeu îi ajută să simtă pulsul prin trei mănuși și să reușească să se ocupe de toți. Aici e foarte OK, am toate condițiile și sunt mulțumită absolut de tot”, a mai spus Paula, care cândva a fost și jurnalistă, ocupându-se tocmai de domeniul medical. 

Avem aproape 8.000 de cazuri active de coronavirus în acest moment, din care mai bine de 1.600 

Pentru cei care nu cred în existența virusului, Paula are un mesaj:  ”Există! Că a fost eliberat intenționat, că mama natură l-a creat nu mai are nicio relevanță. Ideea este că se află pe tot Pământul, ne afectează pe cei mai sensibili și trebuie să fim mult mai atenți decât credem noi. Să avem mai multă grijă de noi și de cei din jur”, îndeamnă tânăra educatoare.

Etichete:

Urmăriți-ne pe Google News - 3Dots Stories

________________________________________________________________

Mărturia unei supraviețuitoare a accidentului produs de Vlad Pascu: ”Dreptate ar fi ca el să facă pușcărie câți ani aveau împreună Roberta și Sebi”

Cristina I. e unul din cei trei studenți răniți în accidentul produs de Vlad Pascu în noaptea de 19 august anul trecut, în localitatea 2

De ce sunt românii așa? ”Mai bine o duceam la un cămin de copii! Și mi-a zis nevasta-mea…”

În afara dependenței pe care o aduce unora, internetul și-a dovedit utilitatea prin furnizarea unor informații utile, accesului facil la educație, cultură și cumpărături. Urmare

Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: ”Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania, unde le fabrică!” – video

Într-o înregistrare video postată pe TikTok, un turist italian se declară uimit de numeroasele mașini scumpe pe care le-a văzut pe străzile din capitala României.

Dănuț Lupu, despre viața în penitenciar: ”Pentru ei nu face nimeni nimic, nu-i ajută nimeni! Sunt foarte mulți din ăștia în pușcărie!”

Dănuț Lupu a vorbit în cadrul emisiunii ”Prietenii lui Ovidiu”, difuzată de Gazeta Sporturilor despre cele șase luni pe care le-a petrecut în spatele gratiilor

Cum e să meditezi copiii miliardarilor? O profesoară povestește experiența din Dubai: ”Mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”

O profesoară britanică a ales să facă o schimbare în carieră, mutându-se în Emiratele Arabe Unite, unde a oferit meditații copiilor provenind din familii extrem