Efectele pandemiei de coronavirus. Psiholog: «Viaţa aşa cum o ştiam se zdruncină din temelii»

16 Mar 2020 | scris de Anita Raicu

 Pandemia de coronavirus aduce umanitatea într-o situație de criză care o scoate total din zona de confort obișnuită, imaginea emblematică în acest moment fiind izolarea, față în față cu noi înșine.

Efectele pandemiei de coronavirus. Psiholog: «Viaţa aşa cum o ştiam se zdruncină din temelii»

”De la o zi la alta, realitatea se schimbă. Ce a fost ieri nu mai este valabil azi, trăim pe nisipuri mişcătoare, apar pierderi, constrângeri, distanţe tot mai mari între noi, frontiere închise şi zone roşii”, expllică Ilinca Bălaş, psiholog, psihoterapeut la Clinica The Mind din Bucureşti.

”Circulă imagini cu rafturi goale în magazine sau cu străzi pustii în metropole, oamenii izolaţi în case cântă de la ferestre, alţii se iau la bătaie pe la cozi. Apar teorii ale conspiraţiei, scenarii apocaliptice, explicaţii ştiinţifice, predicţii, iar peste toate planează nesiguranţa şi lipsa de control.

Viaţa, aşa cum o ştiam, se zdruncină din temelii şi probabil, se va reaşeza pe altele oarecum diferite şi este important să înţelegem nu doar ceea ce (ni) se întâmplă, dar şi care este potenţialul de transformare al nostru şi al lumii noastre în urma acestei crize.

Cele două imagini emblematice ale crizei pe care o trăim sunt golul şi izolarea: magazine goale, străzi goale, oameni ridicaţi cu izoleta, sub formă de trupuri învelite în plastic, medici care arată ca nişte astronauţi aterizaţi pe o nouă planetă - şi, în fond, cam aşa este – ne regăsim cu toţii pe o planetă nouă – planeta nesiguranţei - şi trebuie să învăţăm să o locuim.

Provocarea cea mare acum este cu ce să umplem pustiul din afară, dar, sigur, şi pe cel dinăuntru? Cum să rămânem aproape de ceilalţi, deşi suntem singuri? Două întrebări existenţiale pe care viaţa ni le aruncă acum în faţă, ca să le vedem şi să le găsim răspuns.  

Schimbarea rapidă a realităţii induce teamă, , îngrijorare, nesiguranţă, confuzie, frustrare, neputinţă.

”Un spectru întreg de emoţii pe care le avem de gestionat, cu intensităţile lor. Vedem cât de greu este să fim în contact cu realitatea aşa cum este ea şi întrebarea este dacă o putem percepe cât de cât limpede, în ciuda valurilor de emoţie colectivă care ne înconjoară.

Au fost cazuri de persoane care nu au respectat carantina sau care, deşi depistate pozitiv, au continuat să iasă în oraş, să meargă prin cluburi, să-şi continue ritmul vieţii ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Sigur, avem de-a face cu negarea, un mecanism de apărare, menit să ne ţină departe de disconfortul emoţional.

Pe de altă parte, sunt persoane care se autoizolează voluntar, făcându-şi provizii pentru luni de zile, chiar dacă nu se află neapărat în categoriile de risc sau chiar dacă nu au fost expuse – în aceste cazuri vedem o reacţie defensivă de fugă, de respingere a lumii, care devine un loc periculos şi agresiv.

Între aceste două extreme, probabil cel mai greu este să stăm cu ceea ce se întâmplă şi cu adevărul că nu ştim încotro vor evolua lucrurile, cât va dura, care vor fi pierderile şi care va fi ieşirea din această situaţie. Cel mai greu este să tolerăm incertitudinea şi necunoscutul, într-o lume în care am ajuns să credem că avem controlul, că suntem ”stăpâni şi posesori ai naturii”, dar iată că natura ne demonstrează contrariul.

A învăţa să tolerăm nesiguranţa şi necunoscutul ne readuce mai aproape de condiţia noastră umană, aşa fragilă şi precară cum este ea. Iar sensul este, poate, să redevenim umani, adică să ne dăm voie să fim şi vulnerabili, fragili, speriaţi, dependenţi unii de ceilalţi, să nu ştim, să nu avem răspunsuri, să stăm cu mâinile goale în faţa vieţii şi să ne lăsăm duşi de ea.”

Potrivit specialistului, ceea ce se întâmplă este un bun prilej de a ne testa şi dezvolta capacitatea de adaptare la realitate.

”Aceasta nu înseamnă să ne limităm doar la palierul instictului de supravieţuire – care ne împinge să facem provizii pentru a avea ce mânca - ci să mobilizăm toate resursele noastre interioare pentru a face faţă cu bine situaţiei.

Dacă rafturile magazinelor se golesc, poate este timpul resurselor interioare: încrederea, iubirea, răbdarea, deschiderea, căldura, grija faţă de sine şi ceilalţi. Ce ne poate hrăni sufletul, nu doar trupul? Cum putem iubi, fără să ne atingem? Ce ne poate face să râdem, chiar dacă ne doare? Putem să avem încredere şi speranţă chiar dacă totul se destramă? Cum putem găsi un punct de sprijin în interiorul nostru care să ne ajute să trecem prin această criză? Cum putem să fim alături de ceilalţi, rămânând totuşi în siguranţă?”

S-au închis graniţele? ”Poate este timpul călătoriei interioare, să alunecăm pe firul vieţii noastre, să ne revizităm trecutul, să ne imaginăm viitorul, să ne clarificăm alegerile, să ne punem întrebări, să ne sondăm dorinţele şi nevoile, să aflăm mai multe despre noi înşine, fiindcă o criză scoate la iveală aspecte nebănuite şi neştiute din noi.”

Un lucru este cert: suntem provocaţi să stăm mai mult ”înăuntru”, decât în afară.

”O inversare poate necesară a ordinii lucrurilor, căci adesea tindem să ne risipim în exterior, îndepărtându-ne prea mult de sine. Este un moment să aflăm dacă ne place acest ”înăuntru”, cu tot ce poate să însemne el, din adâncuri până la suprafaţă: interiorul sufletului nostru, casa în care locuim, compania celor din imediata noastră apropiere, relaţia cu sine şi cu ceilalţi, la care avem mereu de lucru, iată o ocazie bună s-o facem acum.”

Pe de altă parte, fiindcă tot este vorba despre graniţe, este un moment bun să (re)definim graniţele individualităţii noastre, atrage atenţia psihologul.

”Cum putem să nu ne lăsăm contaminaţi de emoţiile colective, fără a deveni totodată insensibili şi închişi? Să simţim, dar să nu fim copleşiţi de ceea ce simţim, fie că vine de la noi sau de la ceilalţi. Cum putem să nu ne lăsăm ”infectaţi” de frică, de agresivitate, de paranoia, să reuşim să găsim încrederea în miezul fricii, speranţa în adâncul nesiguranţei, echilibrul în haos?

Cum putem să intrăm în rezonanţă cu ceilalţi, de la balcon, precum în frumoasele imagini din Italia. Pentru că este rediscutată inclusiv distanţa noastră faţă de celălalt. Care este distanţa sănătoasă? O întrebare la care avem mult de reflectat, nu doar în vremuri de carantină. Iar provocarea este să rămânem apropiaţi, în ciuda distanţei, să putem construi şi păstra intimitatea, chiar dacă nu ne atingem.” 

Psihologul Ilinca Balas încheie cu o recomandare. ”Să facem loc în interiorul nostru pentru a vedea şi alte aspecte ale realităţii, în afară de cel care ne domină acum. Natura se trezeşte la viaţă, pomii înfloresc, se simte mirosul de primăvară.

Să încercăm să vedem nu doar partea, ci şi întregul. Să ne dezvoltăm capacitatea de a cuprinde cât mai mult din viaţa care se desfăşoară în jurul nostru pe atâtea planuri şi cu atâta bogăţie. Şi încă ceva: să iubim, căci…în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica”.


CLICK - Follow us on Google News