
Reacţie EUROPOL. Media a popularizat o știre despre un poliţist onanist, doar pentru senzaţie

O știre care a făcut deliciul media la finalul săptămânii trecute s-a vânzolit în ultimele zile prin mai toate canalele informative, evident, fără ca nimeni s-o verifice și să încerce să obține și un alt punct de vedere asupra celor relatate…
Sindicatul Poliţiştilor EUROPOL a reacţionat la ştirea care făcea referire la surprinderea unui ofițer de Combaterea Crimei Organizate din Satu Mare care ar fi fost surprins masturbându-se într-un mall din Cluj-Napoca. Sindicaliştii susţin că informaţia este falsă şi tendenţioasă prezintă versiunea poliţistului.
”În aceste zile a circulat în toată mass-media o mizerie pe care jurnaliştii o prezentau ca fiind o certitudine. Este vorba despre faptul că un poliţist de la crimă organizată din Satu Mare ar fi fost prins în timp ce practica onanismul într-o cabină de probă a unui magazin dintr-un mall din Cluj. Pai cum să nu fi dat presa o astfel de ştire, chiar dacă nu exista nici cea mai mică dovadă că ar fi reală, în condiţiile în care asistăm în ultima perioadă la un asalt la adresa poliţiştilor, pe care presa are grijă să îi scoată „ţapi ispăşitori” pentru orice element cu tentă senzaţionalo-negativă.
De exemplu, cazul intens mediatizat al pretinsei erori a mascaţilor de la Braşov, care ar fi greşit adresa, dar în realitate ei au executat mandatul adresei indicate în el de către magistrat sau cum e cazul de faţă, când reputaţia unui poliţist a fost terfelită doar pentru dorinţa de ”breaking news”.
Şi mai dureros de atât este faptul că instituţia în numele căreia ne riscam viaţa zi de zi nu a avut nicio reacţie, nicio luare de atitudine şi nicio dorinţă de a cenzura sau a combate informaţiile false şi tendenţioase din media. Şi asta pentru că ”poliţistul onanist” lucrează de 20 de ani în acest sistem.
A pornit drept agent de poliţie, s-a specializat constant şi a marcat rezultate lăudabile, a fost şef de post 8 ani într-o comună cu situaţie operativă complexă, iar în urma cu 4 ani a promovat un concurs de trecere în corpul ofiţerilor, unde a luat una dintre cele mai bune note, în condiţii de concurenţă acerbă, cu zeci de candidaţi pe un loc.
Însă acest lucru nu interesează pe nimeni şi nici presa nu avea vreun interes să ceară o reacţie, un punct de vedere din partea colegului, pentru că pur şi simplu era „prea senzaţional” să ne mai gândim şi la etica şi deontologia jurnalistului sau la faptul că viaţa lui personală/profesională va fi terfelită.
Iar pentru că rolul nostru este de a ne proteja membrii, credem că este important să vă prezentăm pe scurt realitatea acestei poveşti. Colegul nostru care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurii de combatere a crimei organizate, s-a aflat în data de 12 februarie în municipiul Cluj Napoca, desfăşurând activităţi specifice acestei structuri.
La un moment dat a intrat într-un magazin de haine şi s-a îndreptat către zona cabinelor de probă unde a şi intrat cu câteva obiecte de vestimentaţie. După câteva minute, un agent de pază i-a tras perdeaua şi l-a întrebat ce face. El a fost surprins de gestul agentului şi i-a spus ca a probat nişte haine şi că tocmai ce se pregătea să iasă din cabină, îmbrăcat fiind. Agentul de securitate i-a smuls hainele din mână şi i-a cerut să iasă din magazin.
După ce poliţistul a cerut explicaţii agentului de pază pentru comportamentul lui, au apărut încă doi agenţi de securitate care s-au năpustit asupra lui şi au încercat să-l imobilizeze şi să îl lovească. În acel moment, colegul nostru a cerut insistent alertarea organele de poliţie, pentru că nu înţelegea ce se întâmplă şi de ce este agresat.
În tot acest timp, unul dintre agenţii de pază i-a spus că l-a mai văzut şi în alte zile, confundându-l cu un hoţ de haine. Ulterior, după ce s-au prezentat agenţii de ordine publică, l-au condus la sediul poliţiei, unde colegul nostru şi-a declinat identitatea pentru prima oară, afirmând că este poliţist la structura de combatere a criminalităţii organizate.
Agenţii de poliţie au cerut lămuriri suplimentare agenţilor de pază, care au confirmat că nu l-au văzut pe colegul nostru în niciun fel de ipostază care să trezească suspiciuni, el fiind îmbrăcat.
Mai mult, pretinsa sesizare ar fi fost făcută de trei fete ce aveau vârsta cuprinsă între 15-16 ani despre care agenţii de pază susţin că le-au spus că într-una din cabinele din magazin este un bărbat care se masturbează. Ciudat este faptul că cele trei fete au ”dispărut” din peisaj şi cu toate că erau cabinele pline şi erau însoţitori care aşteptau în afara, fără să-l fi văzut pe colegul nostru.
Cam aceasta este realitatea în care oricare altul dintre noi se putea afla, pentru că prin natura serviciului nostru suntem expuşi şi vulnerabili în faţa unor asemenea scenarii în care oricine ne poate plasa, fără să avem nicio apărare. Cert este că până la finalizarea cercetărilor, colegului nostru i-a fost prejudiciată iremediabil viaţa personală cât şi cea profesională. Vă provocăm să vă puneţi în locul colegului nostru şi să vă imaginaţi cum aţi fi reacţionat în faţa unor asemenea acuzaţii mincinoase şi poate chiar premeditate”, scrie în comunicatul Sindicatului Polițiștilor EUROPOL.