3dots.ro

Plângere penală după ce au primit alt copil de la Maternitatea din Ploiești. ”Doctorul mi-a spus în față să zic mersi!”

Plângere penală după ce au primit alt copil de la Maternitatea din Ploiești. ”Doctorul mi-a spus în față să zic mersi!”

Din articol:

Două fetițe născute în aceeași zi la Maternitatea din Ploiești au ajuns la alți părinți după ce au fost încurcate de una dintre asistente.

Se pare că mama rămasă la spital, al cărei copil a fost luat din greșeală, și-a dat seama că fetița care i-a fost adusă nu este a ei. Imediat, a alertat medicii, iar femeia care s-a externat prima a fost sunată să aducă înapoi copilul luat și să ia fetița pe care o născuse.

Incidentul a fost confirmat oficial de conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, care a demarat o anchetă internă și a transmis că va modifica procedura de externare și că va asigura o mai bună pregătire a personalului.

Asistenta care a comis greșeala a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului pe trei luni și i s-au dat alte atribuții la aceeași unitate medicală.

În urma celor întâmplate, soții Ioniță, părinții uneia dintre fetițe, au făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, împotriva Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești-Maternitatea Ploiești, pentru rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu.

”În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a declarat tatăl uneia dintre cele două fetițe, Cristian Ioniță.

”Frustrant este și faptul că doctorul Călin Boieru mi-a spus în față că trebuie să zic mersi că mi-am găsit copilul și că la noi a fost o situație ușoară, pentru că a fost vorba despre o naștere care a fost precedată de o procedură de fertilizare in vitro”, sunt mărturiile pe care Cristian Ioniță le face în plângerea penală.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs