
Fiică de primar ajunsă şefă într-un minister, rugată să spună ce ştie să facă: «Acum ce mă întrebaţi din astea!?»

O funcționară din ministerul Mediului a contestat în instanță detașarea sa la Agenția de Arii Protejate, despre care spune că s-a produs ca urmare a faptului că în cadrul unei ședințe de lucru din cadrul Direcţiei Biodiversitate, împreună cu alţi colegi, a pus la îndoială competențele profesionale ale fiicei primarului unei localități din județul Timiș, detașată la minister.
În procesul prin care a contestat detaşarea, funcţionara arată că, în februarie 2020, directoarea Direcţiei Biodiversitate a convocat o şedinţă de lucru pentru a fi discutate măsurile dispuse de Curtea de Conturi în urma unui control.
Cu această ocazie, şefa Direcţiei Biodiversitate i-a anunţat pe funcţionarii din Direcţie că Natalia Savu, proaspăt detaşată de la Primăria Timişoara, va primi drept de semnătură în calitate de şef Serviciu Arii Protejate.
”Directorul a rugat-o pe noua detaşată, doamna Savu Natalia, să se prezinte şi să ne zică câte ceva despre dumneaei. D-na Savu a comunicat tuturor colegilor aflaţi în încăpere, că nu are ce să zică, dar că putem să îi adresăm întrebări legate de situaţia sa profesională”, a descris cursul faptelor angajata detașată.
Petenta a mai arătat că după acest moment, un funcţionar cu o experienţă de aproape 20 de ani în ministerul Mediului a întrebat-o pe Natalia Savu care este legătura ei cu ariile naturale protejate şi ce ştie despre acestea.
”Răspunsul doamnei Savu a fost că nu a avut legătură cu domeniul, nu ştie nimic, dar că se va informa”, a mai arătat funcţionara în proces.
Următoarea întrebare de natură tehnică a fost adresată chiar de petentă, care a întrebat-o pe Natalia Savu ce ştie despre procedura de infrigement, România riscând să fie supusă unei astfel de proceduri din cauza problemelor de mediu.
În acel moment Natalia Savu ar fi răspuns iritată: ”Acum ce mă întrebaţi din astea?!”.
”Discuţiile cu privire la delegarea de semnătură au continuat, deoarece până în momentul actual (data deschiderii procesului – N.R.) serviciul nu a funcţionat cu un Şef serviciu, participările şi reprezentările în diverse întâlniri fiind asigurate de personalul de execuţie.
Rumoarea din direcţie şi discuţiile au existat şi pe fondul detaşării d-nei Natalia Savu pe funcţia de consilier asistent în cadrul Direcţiei Biodiversitate, detaşare care nu respectă condiţiile stipulate în Codul Administrativ.
Și mai ales pe fondul numirii acesteia cu drept de semnătură temporară, ţinând cont de faptul că la data şedinţei mai sus amintite, aceasta nu deţinea vechimea necesară numirii în funcţia de Şef serviciu”, a mai arătat funcţionara în procesul în care s-a plâns că a doua zi după incident, ea şi alţi colegi au fost detaşaţi din Ministerul Mediului la Agenţia de Arii Protejate.
Judecătorii au respins cererea de anulare a ordinului de detaşare arătând că din înscrisurile dosarului nu rezultă vreo legătură între ”participarea activă” din cadrul şedinţei de lucru şi detaşarea acesteia.
Avocatul funcţionarilor detaşaţi, contactat de cotidianul Adevărul, a declarat că clienţii săi nu vor să comenteze situaţia.
Natalia Savu este fiica lui Luchian Savu. primarului comunei Şandra din județul Timiș. Celălatl copil al primarului este director adjunct la Societatea de Transport Public Timişoara,
Tânăra a recunoscut că a fost întrebată în şedinţa de lucru care este expertiza sa.
”Expertiza mea este publică. Eu am fost la Consiliul Judeţean pe partea de Mediu, am terminat studiile pe partea de Mediu. Şi contractele pe care le-am gestionat au făcut parte din Direcţia de Mediu”, a declarat Natalia Savu pentru cotidianul Adevărul.
Întrebată care este legătura între câinii fără stăpân, de care s-a ocupat la Timişoara, şi ariile protejate, de care se ocupă la Bucureşti Natalia Savu a răspuns:
”Câinii fără stăpân nu sunt din domeniul Mediului? Asta nu face parte din Mediu? Contractele ( referitoare la câinii fără stăpân – N.R.) erau din domeniul Mediu. La Consiliul Judeţean m-am ocupat pe ”n” speţe de mediu, la Primăria Timişoara la fel. Deci nu văd nicio….”, a declarat Natalia Savu.
Referitor la detașarea colegilor săi din minister, Natalia Savu a declarat că aceștia au fost trimiși la Agenţia pentru Arii Protejate pentru că acolo a fost nevoie de ”cei mai buni specialişti”.