Prof. dr. Florin Colceag: «În toată lumea există un înţelept al satului. La noi, există un prost al satului. Vine din  rădăcinile istoriei: în loc să scoatem deasupra valorile, noi le alungăm»

24 Aug 2021 | scris de Cristina Romanescu

Prof. dr. Florin Colceag, este considerat unul dintre părinţii spirituali ai multor copii supradotaţi din ţară. Doctor în economie, autor al unor teorii pe complexitate, specialist în modelare matematică, membru al Clubului de la Roma alături de cei mai mulţi laureaţi Nobel şi preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education.

Prof. dr. Florin Colceag: «În toată lumea există un înţelept al satului. La noi, există un prost al satului. Vine din  rădăcinile istoriei: în loc să scoatem deasupra valorile, noi le alungăm»

În România, potrivit statisticilor, 4% dintre copii se nasc super inteligenţi, adică de două ori mai mult decât media mondială.

Institutul Român de Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education estimează numărul lor la 200.000. Totuşi, numai jumătate dintre aceştia vor performa în viaţă şi în cariera profesională. Neputinţa sistemului educaţional românesc de a le valorifica talentul îi transformă, pe mulţi, în rataţii de serviciu ai unei societăţi debusolate.

Profesorul Colceag spune că, din păcate, tendinţa de abandon apare adeseori la copilul supradotat, care nu este sprijinit să îşi mărească abilităţile şi care nu găseşte în oferta şcolii ceea ce are nevoie, motiv pentru care se izolează, devine un neînţeles şi, de multe ori, renunţă să îşi continue studiile, pe măsura capacităţilor lui.

Mărturiseşte că a  întâlnit cazuri de părinţi cu copii speciali care vin la el spunând: nu ştim ce să facem cu ei, cum să facem faţă, nu ştim cum să-i ajutăm. Aici intervine el. Îi testează, îi sprijină, îi promovează. Este, aşa cum l-a numit cineva, ”antrenorul de genii”...

Profesorul Florin Colceag este unul dintre puţinii specialişti din România care foloseşte metode netradiţionale în educaţie. De aceea, probabil că este şi cel mai bun în domeniul său.

Mai în glumă, mai în serios, el spune că, în fond, nu face decât să le scoată copiilor supradotaţi beţele din roată.

“Dacă nu au greutăţi legate de aripi, ei zboară în mod natural. Dacă le dezleg greutăţile şi le dezleg aripile şi îi învăţ cum să bată din aripi, mai departe ei zboară singuri.

Eu sunt destul de specializat ca să-mi dau seama de inteligenţa cuiva numai când vorbesc cu el şi când îi văd sclipirea din ochi.”

Înţeleptul satului vs. prostul satului
Blestemul poporului român, crede profesorul, este că îşi alungă, în permanenţă, valorile. Şi în loc să promoveze ceea ce este bun la nivel de vârf, promovează mediocritatea:

“În toată lumea aceasta, există un înţelept al satului. La noi, la români, există un prost al satului. Vine din cultură, din rădăcinile istoriei: în loc să scoatem deasupra valorile, noi le alungăm. Din cauza aceasta, suntem încă în Evul Mediu, pornind chiar de la sistemul de guvernare pe care îl trăim acum, cu baroni locali...”

Sunt mulţi părinţi care vin la specialist indignaţi şi puşi pe luptă cu sistemul, forţând o şansă pentru copiii lor. Şi au dreptate. Problema ţine, mereu, de acelaşi şablon românesc, de a nu preţui valorile.

“Acum o zi, spune profesorul, mi-a picat pe mână metodologia pentru înscrierea la clasa I şi la clasa pregătitoare. Nu apare posibilitatea copiilor cu capacităţi înalte de a se înscrie mai devreme, conform cu vârsta lor psihologică. Nu intră, acest lucru, în şablonul autorităţii, deşi este trecut în legea educaţieiei, iar aceşti copii sunt strânşi cu uşa, ca să nu devină prea deştepţi, ci, din contră, pe cât se poate, să se aplatizeze.

Rezolvarea situaţiei e multiplă. Trebuie programe educaţionale speciale în două direcţii: în primul rând, instruirea copiilor care au abilităţi înalte, a doua, ridicarea nivelului copiilor care doresc să-şi mărească abilităţile. Dumnezeu îşi pune sămânţa lui unde crede de cuviinţă. Din cauza aceasta, programele educaţionale trebuie să fie răspândite în toate şcolile.

În pattern-ul nostru naţional, preferăm să avem la suprafaţă prostul satului, nu înţeleptul satului. Ne dăm deştepţi,  pentru a nu fi consideraţi prostul satului, dar de fapt, modelul lui e singurul pe care îl edificăm”.

“E o lege, ne spune profesorul Florin Colceag, în contabilitatea managerială care arată că, atunci când managementul secundar al unei firme e făcut pe criterii clientelare (şi la noi se aplică, mai ales la ţară), atunci se petrec două fenomene, în primul rând, relaţii pe orizonală între cei care fac managementul secundar – ei se ajută între ei, formează o reţea în care se sprijină în tot ceea ce fac, să paraziteze managementul – şi a doua, raportare falsă la vârf.

Această raportare falsă la vârf conduce la o abureală asupra a ceea ce se întâmplă de fapt. În momentul acesta, noi suntem puşi în situaţia de a face contabilitatea a douăzeci şi ceva de ani de management de tipul acesta, plus alte multe zeci, dinainte. Şi numărăm câte grăunţe mai avem; că recolta am terminat-o, de multă vreme, şi acum ne vindem şi sămânţa.

Uitaţi-vă la mediul politic pe care îl avem. Pe ce criterii au fost selectaţi liderii? Pe criterii de profesionalism sau pentru că au susţinut campaniile electorale ale partidelor? Cine a avut bani să susţină campanii electorale şi interese? Sunt câteva întrebări minore.

De ce Constituţia, de exemplu, nu creează nişte filtre pentru selecţia pe bază de profesionalism, pe bază de responsabilitate şi de calitate? Pentru că nu interesează. Acesta e managementul secundar făcut pe principii clientelare. Aceasta este marea noastră problemă, acum. De aici, a plecat şi politizarea administraţiei şi politizarea educaţiei, peste tot pe unde te uiţi. E o boală. E un cancer.”

”Noi înflorim în haos”
Există, oare, un profil distinct al inteligenţei româneşti? E tentat, în dialogul cu profesorul Florin Colceag, să afli locul pe care creierele româneşti îl ocupă între alte popoare. O excelenţă în termeni de etnogeneză, o genialitate tipic românească. Şi există și-o teamă că nu se poate da un răspuns.

Dar, surpriză!  Florin Colceag crede că aceasta chiar există: “Nu numai că există, dar aş putea spune că România este una dintre ţările care excelează în domeniu. Eu sunt specialist în geniile tari, am şi format o grămadă de genii şi îi recunoc pe stradă numai după mers, ca să nu spun după altceva, pe cei care realmente au această capacitate.

Am găsit inteligenţe foarte înalte la foarte puţine popoare: la chinezi, la indieni, la ruşi, la evrei şi la români. Românii se caracterizează printr-un cuvânt care spune totul: complexitatea. Capacitatea integratoare pe multe domenii şi pe mai multe dimensiuni ale problemei şi nivele de complexitate.

Aceasta este caracteristica inteligenţei româneşti. Dată, în mod paradoxal, tocmai de această paradigmă a prostului satului. Pentru că oamenii aceştia s-au confruntat cu o situaţie absolut uluitoare.

Nefiind sprijiniţi, au trebuit să se lupte cu o diversitate de probleme şi atunci au dezvoltat o capacitate de a rezolva probleme de mare complexitate care este extraordinară şi aproape unică.

Nu e chiar unică, dar este, la câteva popoare menţionate, mai prezentă. Alte popoare au alte tipuri de genialitate. Tehnică, administrativă, etc. etc. Dar noi suntem oamenii haosului. Noi înflorim în haos. Şi asta este partea extraordinară. Faptul că au plecat din ţară milioane de români care erau profesionişti şi aşa mai departe, nu ne-a împuţinat populaţia de genii.

Faptul că ne-am confruntat şi ne confruntăm în continuare cu problemele pe care le avem de înfruntat acum, nu ne diminuează genialitatea. Din contră, cei care ies acum, generaţiile mici, au nişte abilităţi absolut fenomenale la vârste mici şi multe dintre ele rămân şi mai târziu.

La nivelul vârstelor mici, capacitatea de a observa semnificativul şi de a face scenarii pertinente este egală cu a evreilor şi este foarte înaltă, dar, din păcate, neîncurajată. Dacă ar fi încurajată, noi am ajunge să performăm, la fel ca evreii, pe o grămadă de direcţii.

Mai departe, este inventivitatea şi creativitatea care se dezvoltă exploziv, până la vârsta de 12 ani. Nefiind încurajată, mai târziu nu se mai dezvoltă. Unde există un mediu de încurajare, continuă să se dezvolte şi ajunge la nivele extrem de înalte.

Mai departe, în adolescenţă, apare vizionarismul şi capacitatea de integrare pe foarte multe planuri, la mulţi copii, dar, pe de altă parte, şi tendinţa de a scăpa de sistem, care îi gâtuie, nu îi lasă să meargă mai departe şi să respire. Atunci, se petrece şi exodul de creiere tinere în afară. Noi, de fapt, hrănim vestul cu inteligenţe.”


CLICK - Follow us on Google News