Un fost deputat a încercat să își pună capăt zilelor de două ori, în noaptea de Revelion
Un fost deputat de Gorj a ajuns la Terapie Intensivă, după ce a luat o supradoză de pastile antidepresive, apoi a încercat să se arunce de la etaj.
Răzvan Rotaru are 45 de ani și a fost deputat de Gorj din partea PPDD între anii 2012 și 2016.
El ar fi înghițit peste 20 de capsule. După ce și-a recăpătat conștiența, a încercat să se arunce de la etajul 2 al Spitalului Județean din Târgu Jiu.
Fostul parlamentar se afla în localitatea Polovraj, de unde sunt părinții săi.
În ajun de Anul Nou el a înghițit 20 de pastile antidepresive. Echipajele de salvare chemate să-i acorde primul ajutor l-au găsit în stare de inconștiență.
Bărbatul a fost dus ulterior la Spitalul din Târgu Jiu și a fost internat în secția de Terapie Intensivă.
Fostul deputat și-a revenit din această stare la spital și imediat după aceea a încercat să se arunce de pe geam de la etajul al doilea.
A fost oprit la timp de o asistentă, iar după această a doua tentativă a fost internat la secția de Psihiatrie, unde se află în prezent sub stricta supraveghere a medicilor, în stare stabilă.
Deocamdată, nu se cunosc motivele pentru care fostul parlamentar a recurs la acest gest, scrie antena3.ro.