3dots.ro

Fost procuror militar în dosarul Revoluției: Aproape toți cei care au preluat puterea în 1989 erau oamenii serviciilor secrete rusești

Fost procuror militar în dosarul Revoluției: Aproape toți cei care au preluat puterea în 1989 erau oamenii serviciilor secrete rusești

Din articol:

În cadrul unui interviu acordat Antena 3 CNN, generalul Cătălin Ranco Pițu, fost procuror militar, a declarat că gruparea care a preluat puterea în România, în 1989, după fuga lui Nicolae Ceaușescu, avea legături cu serviciile secrete rusești.

Fostul procuror militar afirmă că grupul adunat în jurul lui Ion Iliescu își propusese inițial înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și menținerea țării în sfera de influență a URSS

„Gruparea care a preluat puterea după moartea lui Nicolae Ceaușescu, a fost gruparea intitulată Ion Iliescu, care încă de la început avea ca scop înlăturarea lui Ceaușescu, păstrarea României în sfera de influență a URSS.

Această grupare îl avea ca lider politic pe Ion Iliescu, ca lider militar pe generalul Nicolae Militaru. Scopurile fiind ca odată ce se ivea situația prielnică să se preia puterea într-un mod violent.

Pentru că cei care i-au cunoscut pe componenții grupului au știut foarte clar că generalul Nicolae Militaru prefigura o confruntare violentă cu securitatea și prefigura ca fiind singura soluție o înlăturare violentă a lui Ceaușescu de la putere.

Toți componenții acelui grup au ajuns la putere în decembrie 1989.

Ion Iliescu a devenit președintele României, Nicolae Militaru a fost imediat, în 23 decembrie, pus de Ion Iliescu ca fiind noul ministru al Apărării și toți ceilalți componenți ai grupului Escu au fost imediat puși în puncte cheie de conducere politico-militare în statul român”, a declarat fostul procuror militar.

Referitor la posibilitatea ca această grupare să fi avut relații cu serviciile secrete străine, fostul procuror șef a spus:
„Pe baza probelor administrate s-a ajuns la concluzia conform căreia, într-o proporție covârșitoare, 90% din cei care au preluat puterea au fost aserviți unei puteri străine, mai precis URSS, prin apartenența la GRU.

Generalii care au preluat puterea sau care au fost reactivați de Ion Iliescu, au fost cu toții documentați ca fiind în slujba acestui serviciu GRU”, a mai precizat Cătălin Ranco Pițu.

Întrebat dintre cei care au fost în gruparea care a preluat puterea în decembrie 1989, câți dintre ei erau oamenii serviciilor secrete rusești, generalul a răspuns: „Aproape toți. Asta arată documentele, dar și martorii audiați”, a spus Generalul Cătălin Ranco Pițu, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Generalul Cătălin Ranco Pițu este fost procuror-șef la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,și a semnat din Dosarul Revoluției, care adună nu mai puțin de 3.000 de volume de mărturii, probe.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs