George Simion: O să mă acuze că e tata alcolist, că unchiul Ilincăi este homosexual. Mă bucur că nu sunt securiști, nomenclaturiști
George Simion a declarat că are informaţii conform cărora unele persoane ar fi făcut tot posibilul pentru a-i strica nunta şi pentru a-i atribui fapte de ordin penal și despre alte intimidări la care el și familia sa au fost supuși.
”Au crezut că merge cu frică, cum au condus ei, orice inițiativă românească a fost discreditată. Fie că e vorba de partide, cum este AUR, sau afaceri, orice.
La Ţebea azi m-am văzut cu scriitorul Laurian Stănchescu, care primise informaţii că la nunta mea vor apărea diverse provocări, dar eu am experiență de 15 ani de organizare de evenimente în spațiul public.
Au sărit pe trupa Phoenix, pe Veta Biriş, pe care au făcut-o să renunțe. Au trimis ANAF, care a fost până și la atelierul românesc de unde ne-am luat hainele de nuntă eu și Ilinca.
Dar pe noi nu ne intimidează chestiile astea, noi suntem bine organizați, totul este transparent, se trece in declaratia de avere, nu avem nicio problema.
Eu cred ca de-asta am succes la oameni, pentru că sunt transparent, nu am nimic de ascuns, le spun oamenilor tot ce mă întreabă.
Problema este că oamenii astia inclusiv planteaza probe, elimina oameni, când nu merge discreditarea, au existat în anii 90 eliminări fizice.
Acum nu mai suntem în anii 90, noi acum trebuie sa preluăm puterea, pentru prima dată după 30 de ani să avem în sfârșit români la conducerea țării.”, a spus George Simion.
George Simion a vorbit şi despre declaraţiile făcute la adresa sa şi a familiei soţiei sale de către senatoarea Diana Şoşoacă şi activista Oana Lovin
”S-au aruncat atâtea mizerii asupra mea, acum și asupra Ilincăi. Nu au găsit nimic la Ilinca. Acum care e problema, că unchiul ei e homosexual? Și eu ce trebuia să fac, să-mi găsesc altă mireasă? Unii oameni au și alte înclinații, ce să fac eu, ce treabă am eu cu ce fac oamenii la ei acasă?
Acum o să zică de tata că e alcolist, că a dat în patima băuturii, după ce a fost concediat. Asta s-a întâmplat după ce au venit francezii la BRD și a fost concediat. Mă definește asta pe mine ca persoană? Chiar așa, am ajuns să ne luăm de unchi, de părinți? Mă bucur că nu sunt securiști, nomenclaturiști.
Mă ataca că mi-am pus nunta când s-a vândut Mintia. Păi stiam eu când se face vânzarea Mintiei? Până una-alta, noi suntem singurii care am protestat, ceilalți vorbesc de pe margine.
Noi venim din familii normale, cu probleme, din rândul poporului. Țin minte în anii 90 ca am economisit o luna ca să mergem la McDonalds și nu am mers toată familia, a mers doar tata cu noi, nu și mama.”, a mai spus George Simion la România TV.