3dots.ro

Un cetăţean german, în Reşiţa, la 112: «Am plecat din Germania și nu știu unde am ajuns»

Un cetăţean german, în Reşiţa, la 112: «Am plecat din Germania și nu știu unde am ajuns»
Din articol:

Un cetățean german în vârstă de 42 de ani, ajuns în Reșița, județul Caraș-Severin, a sunat la 112 şi a spus că nu ştie unde se află, după ce s-a rătăcit.

”Nu știu unde sunt. Am plecat din Germania și nu știu unde am ajuns”, a spus cetățeanul german care a sunat la 112, după ce a ajuns în cartierul Doman din l Reșița.

În urma apelului primit, jandarmii au mers l-au găsit pe german, înfrigurat, în curtea unei biserici.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani, dormea pe un pat improvizat lângă fântâna de lângă lăcașul de cult.

După verificarea ușilor și a ferestrelor bisericii, neexistând urme de forțare a încuietorilor, la fața locului a fost chemat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin, pentru a transporta persoana în cauză la spital, aceasta având nevoie de îngrijiri medicale”, au spus reprezentanții Jandarmeriei Caraș-Severin.

Cetățeanul german a declarat că a intrat în țară prin punctul vamal Nădlac, pe jos, având asupra sa un rucsac cu haine și două plase.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs