3dots.ro

Gigi Becali a intrat cu Rolls-Royce-ul în șanț: ”Nemernicul nici nu a oprit!”

Gigi Becali a intrat cu Rolls-Royce-ul în șanț: ”Nemernicul nici nu a oprit!”

Gigi Becali a fost implicat astăzi într-un accident rutier, în zona Pipera, în urma căruia, din fericire, a scăpat nevătămat.

Aflat la volanul mașinii sale Rolls-Royce, Gigi Becali susține că s-a angajat într-o depășire în același timp cu șoferul autoturismului din fața lui, iar pentru a evita impactul a intrat cu mașina în șanț.

”Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depășire, iar cel pe care l-am depășit s-a băgat și el în depășire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan și am intrat în șanț.

Când intri într-o depășire și cel pe care-l depășești intră și el în depășire, se numește unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în șanț.

Mașina? Doar roțile (au fost avariate – N.R). Le-am spus polițiștilor să ia imaginile de pe camerele video. El nici nu a oprit. Nemernic! Să-l vadă pe camere și să-l cheme. Nici nu mă interesează. Eu l-am evitat, am făcut un bine și cu asta basta”, a explicat Gigi Becali pentru GSP.ro.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs