3dots.ro

O gimnastă din lotul național, atacată cu o pușcă de vânătoare de un tânăr obsedat de ea

O gimnastă din lotul național, atacată cu o pușcă de vânătoare de un tânăr obsedat de ea
Din articol:

Mirela Frâncu, sportivă medaliată la gimnastică aerobică, a fost victima pasiunii unui tânăr care dezvoltase o obsesie pentru ea.

Incidentul a avut loc în urmă cu o lună, la primele ore ale dimineții de 24 septembrie când tânărul a tras cu arma de vânătoare spre locuința gimnastei.

Cazul nu a fost făcut public de anchetatori. Agresorul a fost arestat atunci pentru 30 de zile, însă acum este liber.

Întâmplarea a devenit publică, după ce familia a povestit pentru Monitorul de Făgăraș clipele de groază prin care au trecut.

"Am trecut prin momente cumplite, nici acum nu ne-am revenit.

Ne-am trezit sub gloanțe. Era în jur de ora 5.00 în dimineața de 24 septembrie. Dormeam la acea oră, în cameră cu Mirela. A tras cu carabina în geamuri. Gloanțele au ricoșat în tavan, din care s-au prăvălit bucăți de tencuială peste Mirela în pat.

Noroc că eram în pat întrucât dacă eram în picioare ne secera, ne omora. Avem geamurile cu 3 sticle și au oprit gloanțele că altfel ajungeau și la vecini prin oalele cu mâncare.

Bucăți din gloanțe au căzut prin pat și prin cameră, lângă fetiță“, a relatat Maria Frâncu, mama sportivei.

Sportiva și agresorul au fost prieteni pentru scurtă perioadă, însă, din cauza comportamentului tânărului, relația nu a durat.

Acest lucru care l-a nemulțumit total pe agresor.

"În acea noapte, după ce a venit din club, a luat carabina pe care o are și a venit la casa noastră și a tras în geamuri. Am sunat la 112 și am cerut ajutor.

Polițiștii au cercetat cazul și l-au arestat. Au adunat gloanțele de prin casă. Și acum am găsit bucăți din acele gloanțe într-un dulap. A zis că a vrut să o intimideze pe Mirela“, a mai spus mama victimei.

Mirela este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Sportiv ”Cetate Deva“, și a făcut parte și din lotul național de gimnastică aerobică al României. Agresorul este fiul vitreg al primarului din Ticușu Vechi și este student.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs