Gino Iorgulescu a făcut infarct. Șeful LPF este internat în spital

Gino Iorgulescu a făcut infarct. Șeful LPF este internat în spital

Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal are grave probleme cu sănătate și este internat la spital, după ce a suferit un infarct.

Gino Iorgulescu a acuzat, zilele trecute, stări de rău și a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Din fericire, după infarct, a fost stabilizat, dar, cel mai probabil va fi nevoit să treacă printr-o nouă intervenție chirurgicală la inimă.

”Acum mă simt binișor, ok. Am deja un stent și se pare că va trebui să-l pun și pe al doilea. Să vedem cum evoluează după tratament.

Doctorii mi-au spus că am pățit asta din cauza stresului și celorlalte probleme de sănătate pe care le am. Nu știu dacă a fost chiar infarct, dar nu m-am simțit bine deloc.

Sau poate n-au vrut să-mi spună mie mai multe. Dar mi-au spus că trebuie să mă țină sub control permanent”, a declarat Gino Iorgulescu pentru cancan.ro.