Soţul gravidei trimisă cu ambulanţă de la Arad la Timişoara: «Asta e România. Ai pile, trăieşti, n-ai pile, eşti mort»

01 Aug 2020 | scris de Anita Raicu

O femeie însăcinată în şapte luni şi infectată cu coronavirus a murit în timp ce era transferată de la Arad spre Timişoara. Managerul spitalului care a primit-o spune că medicii din Arad nu ar fi tratat-o corespunzător.

Soţul gravidei trimisă cu ambulanţă de la Arad la Timişoara: «Asta e România. Ai pile, trăieşti, n-ai pile, eşti mort»

Femeia abia mai respira, iar o simplă intubare ar fi putut să salveze atât viaţa ei, cât şi pe cea a copilului pe care urma să-l nască.

Patru anchete au fost deschise, iar 15 cadre medicale au fost deja audiate. "Este un caz revoltător şi halucinant", a transmis doctorul care a făcut cazul public.

Femeia în vârstă de 39 de ani era însărcinată în şapte luni când a fost diagnosticată cu COVID-19. Marţi, în 28 iulie, a ajuns la spitalul din Arad cu simptome uşoare. În mai puţin de două zile, a fost transferată în secţia de Terapie Intensivă pentru că boala se agravase.

Medicii de la spitalul din Arad au decis să transfere pacienta la Timişoara cu o ambulanţă SMURD. Până acolo, femeia intră în stop cardiorespirator. De patru ori! O dată pe drum, în ambulanță, iar de trei ori în Unitatea de Primiri Urgenţe din Timișoara, unde a şi decedat.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara crede că pacienta ar fi putut să supravieţuiască, dacă la Arad ar fi fost tratată corect.

”Un caz tragic, revoltător şi halucinant. Este vorba de două vieţi omeneşti, nu doar de una. Vorbim de o mamă însărcinată şi de făt care poate puteau fi salvaţi.

O intubare facută la timp ar fi facut diferenţa. Nu înţelegem de ce nu au făcut-o la Arad şi ne revoltă acest caz. Având în vedere că era gravidă şi hipoxică şi cu insuficienţă respiratorie e revoltător că intubarea s-a făcut pe ambulanţă, nu inainte!”, declară Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit normelor medicale, un pacient trebuie să fie intubat atunci când saturaţia de oxigen scade sub 80%. Doctorul anestezist care a supravegheat femeia în Arad are o altă variantă.

”Nu puteam să intubez o bolnavă cu care discutam, cu care vorbeam, care-şi dorea să plece acasă. Modul cum a fost transportată, mai departe, nu ţine de mine. Nu înţeleg motivul pentru care s-a dat acel interviu, pentru că este total neadevărat”, spune Teodora Olariu, medic șef secție ATI 2 Spitalul Municipal Arad.

Patru anchete sunt în derulare în urma acestui caz. Direcţiile de Sănătate Publică din ambele judeţe şi Poliţia veriifică ce s-a întîmplat.

”Am avut şi eu o familie. Mai am acum o familie? Înapoi nu mai poate să mi-o aducă. Asta e România. Ai pile, trăieşti, n-ai pile, eşti mort”, spune Vasile Bâlea, soțul femeii.

Femeia lasă în urmă un copil de 16 ani. Soţul femeii spune că sunt singuri, izolaţi acasă, şi că niciun reprezentant al DSP nu i-a sunat până acum.

”Îmi pare rău şi mă doare. Trebuiau să-mi zică de prima dată: "Domnul Bâlea, soţia nu mai are şansă". Nu că este şi în câteva ore să-mi zică că a murit. Hai să fim oameni, nu animale sau gunoaie”, mai spune soțul femeii.


CLICK - Follow us on Google News