
Gravidă cu hemoragie severă, consultată prin telefon la Urgențe. ‘A presupus că e cazul de a chiureta, deși nu era cazul’

O femeie însărcinată afirmă că s-a prezentat la Maternitatea din Sighișoara cu o hemoragie severă, dar că nu a fost consultată de niciun medic, doctorul de gardă luând decizia de a o interna după ce discutat cu ea telefonic.
Diana Șimon, însărcinată în zece săptămâni, a suferit o hemoragie puternică. Apelul la 112 nu a produs niciun efect, nicio ambulanță nu a ajuns să preia cazul său pentru că nu erau mașini disponibile.
”Am luat decizia să duc soția cu mașina la maternitatea Sighișoara. Am fost întâmpinat de 3 doamne, care au invitat-o să ia loc pe o bancă, în sala de așteptare.
La insistențele noastre, a fost dusă în camera de primiri urgențe, ca să se întindă pe un pat. Am solicitat să o consulte un medic”, a spus soțul pacientei.
Soțul Dianei Șimon susține că medicul de gardă nu a venit să-i consulte soția, doctorul vorbind doar telefonic cu aceasta.
”Zic, despre ce internare vorbim, că nu m-a consultat nimeni, vine medicul? Ați spus că l-ați anunțat. Da, a spus să vă internăm. Dar pe ce bază să mă interneze, vă rog chemați-l să mă consulte, sângerez în continuare.
Mi-a repetat că nu se poate, că la ce sângerare este, probabil trebuie să vă chiuretez, deci domnul doctor a presupus prin telefon că e cazul de a chiureta, când, de fapt, nu a fost cazul”, a povestit Diana Șimon.
Cei doi soți au decis să meargă la Spitalul Județean Târgu-Mureș, acolo unde, femeia a fost consultată și a primit tratament.
Familia Șimon a făcut o sesizare către Spitalul Municipal Sighișoara, locul de care aparține și maternitatea din oraș.
”Încercăm să găsim ce a dus la această situație neplăcută. În aceste cazuri, partea juridică și consultul medical o să îndrume către o posibilă cercetare disciplinară sau consiliere etică și se vor lua măsurile care se impun conform legislației în vigoare”, este răspunsul pe care cei doi soți l-au primit de la Dr. Sarolta Tanaszi, managerul spitalului, conform digi24.ro.