Hackerii au deturnat ora de muzică la o școală din București, unde se învață după scenariul roșu

16 Sep 2020 | scris de Monica Pavelescu

Incident informatic la Şcoala Gimnazială ”I. G. Duca” din București, unde se învață după scenariul roșu, după ce hackerii au deturnat ora de muzică.

Hackerii au deturnat ora de muzică la o școală din București, unde se învață după scenariul roșu

Unii copii s-au speriat, iar profesoara a părăsit platforma online. Conducerea școlii a făcut reclamație la Poliție, iar părinții cer acum intervenţia unui specialist în securitate cibernetică.

"Pe platforma online a școlii, pe care trebuia să se țină ora de muzică,  au intervenit niște persoane necunoscute din afara clasei. Au început să vorbească foarte urat, să pună sunete de fundal, să deranjeze ora. După câteva minute, profesoara de muzică a părăsit platforma, fiica mea s-a deconectat.

Am rugat-o să reconecteze pentru a vedea și asculta personal ce se întâmplă. Mi-am dat seama că la oră este deja conectată o persoană adultă cu camera pornită

A intrat într-o conversație care a denaturat.

Profesoara de muzică, imediat după ce a ieșit din ora, a postat pe platforma online un mesaj prin care a adus la cunoștință ce s-a întâmplat și faptul că de acum înainte nu va mai lucra pe platforma online, materialele vor fi distribuite pe diverse alte rețele", a declarat, pentru Digi24, unul dintre părinți.

Părinţii spun că nu vor lăsa lucrurile aşa. Le e frică să îşi mai lase copiii pe platformă, fără intervenţia unui specialist în securitate.


CLICK - Follow us on Google News