Alpinistul Horia Colibășanu, sub avalanșă în Himalaya: «Ne-a presat pur și simplu, ne-a strivit înăuntru»

13 Mai 2021 | scris de Monica Nistor

Alpiniștii Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hámor au ajuns marți, 11 mai, în siguranță în tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri, în Nepal, după ce au fost surprinși în cort de o avalanșă în noaptea de 9 spre 10 mai.

Alpinistul Horia Colibășanu, sub avalanșă în Himalaya: «Ne-a presat pur și simplu, ne-a strivit înăuntru»

Horia Colibășanu a înregistrat miercuri un mesaj audio în tabăra de bază, povestind experiența prin care a trecut alături de colegii săi și explicând de ce au decis să pună punct expediției și să se întoarcă acasă.

Msajul transmis de Horia Colibășeanu a fost publicat pe pagina de Facebook a alpinistului.

”În Himalaya nu pot să prevezi totul. Himalaya sunt niște munți în care se presupune că pleci într-o aventură, nu știi cum se sfârșește întotdeauna. Ceea ce s-a întâmplat acum face parte din acest lucru", a spus Horia Colibășanu în mesajul său audio.

Alpinistul a povestit că el, Marius Gane și Peter Hámor au ajuns în expediția lor la altitudinea de 6.400 de metri și ”era totul destul de în regulă”, apoi a început să ningă destul de mult.

”La 6.700 m nu am găsit niciun loc foarte bun de pus tabără. Așa că aveam de ales să ne întoarcem, să renunțăm sau să mergem, să traversăm o față destul de mare, de 500 m înălțime și cam 800 m lățime, să o traversăm și să punem tabăra sub un serac.

Am pus-o acolo, numai că după cam o oră a venit o mică avalanșă, un avertisment. Deja ninsese destul de mult, nu mai puteam pleca de acolo spre un alt serac care era ceva mai mare și mai potrivit, dar la o oră distanță. Așa că am rămas acolo, eram destul de atenți”, povestește alpinistul.

”Nu mi s-a mai întâmplat niciodată, a venit avalanșa, prima dată a început să ne împingă cortul în lateral, deci nu am mai văzut avalanșă care să facă stânga.

A început să ne preseze și la un moment dat probabil zăpada a trecut peste acest perete de gheață, peste serac, care ne proteja, a căzut pe cort, ne-a presat pur și simplu, ne-a strivit înăuntru”, relatează alpinistul. 

Colibășanu mai spune că au încercat să opună rezistență ca să păstreze ”un mic buzunar de aer în jurul gurii” și că totul a durat câteva zeci de secunde, iar apoi, avalanșa s-a oprit.

”Era complet întuneric, nu se mai vedea nimic. Deși eram unul lângă altul în cort, cortul are 2 m lățime și eram trei oameni, am strigat la colegii mei, la Peter și la Marius, nu s-a mai auzit nimic, era liniște, întuneric”, spune Colibășanu. 

Alpinistul mai spune că a căutat, ”cât de repede a putut”, un briceag pe care îl avea la buzunarul de la piept, cu ajutorul căruia a tăiat cortul, constatând că deasupra lui era cam un metru și ceva de zăpadă.

”Eu cum mă apăsase așa peste picioare eram ciuci pur și simplu. A trebuit să împing, eram cu genunchii puțin suciți. A trebuit să împing prin zăpadă ca să ies afară, prin acel metru de zăpadă. Am reușit să ies, cu o mână în față, mâna cu briceagul. Am reușit să ies afară, eram foarte încărcat cu adrenalină. Am reușit să ies să respir”, a mai spus Colibășanu.

În același moment a reușit să se elibereze din zăpadă și colegul său, Peter, iar amândoi au săpat în zăpadă pentru a-l scoate pe Marius.

”Marius era OK. El a fost puțin protejat între noi. Apoi am scos bocancii care erau foarte importanți pentru a putea coborî de acolo. Eram la aproape 7.000 m.

Din cauză că era târziu, nu am putut să plecăm în momentul acela, era deja seară. Am săpat o grotă în zăpadă, în care am stat ghemuiți, fiecare pe un metru.

Am stat ghemuiți toată noaptea. La gura grotei am făcut o ușă din ce am reușit să salvăm din podeaua cortului pe care a trebuit să-l tăiem ca să ne recuperăm echipamentul”, a mai spus alpinistul.

Dimineața, cei trei au decis să renunțe la continuarea ascensiunii și au pornit spre tabăra de bază, unde au ajuns cu bine marți.

”Eu am fost sub un metru de zăpadă care te apasă cu probabil peste 100 kg, eram pur și simplu înconjurați, înglobați în zăpadă și dacă nu am fi avut briceagul nu am fi putut ieși de acolo. Pentru că dacă nu tai pânza nu ai cum să ieși”, spune Colibășanu.

Alpinistul a mărturisit că ”riscurile au devenit mult prea mari, de neacceptat, din cauza rutei pe care nu oferă posibilități foarte bune de de a-ți proteja tabăra, și din cauza vremii care nu este potrivită pentru o rută ca asta, ninge mult prea mult”, iar ”pe baza celor întâmplate și a prognozei de vreme, am decis să oprim expediția”, pentru că ”riscurile sunt nejustificat de mari și și preferăm să ne întoarcem acasă”.

________________

Horia Colibăşanu, Marius Gane şi Peter Hamor, o echipă internaţională de alpinişti de altitudine cu experienţă în Himalaya, au plecat în martie în Nepal, în încercarea de a cuceri vârful Dhaulagiri, deschizând în premieră mondială o rută nouă. Toți trei sunt alpiniști experimentați. 

Colibășanu a reușit până acum ascensiuni de succes pe opt dintre cei 14 munți de peste 8.000 de metri. Slovacul Hamor a urcat pe toți cei 14 ”optmiari”.

Cei trei sportivi au planificat o ascensiune fără oxigen şi fără ajutorul şerpaşilor. 

Dhaulagiri este al șaptelea vârf ca înălțime în lume. El a fost escaladat cu succes pentru prima oară în mai 1960, de alpiniștii Kurt Diemberger, A. Schelbert, E. Forrer, Nawang Dorje și Nyima Dorje.


CLICK - Follow us on Google News