
Michael Horodniceanu, românul care a sistematizat traficul din New York, vine cu soluții pentru București

Profesorul american de origine română Michael Horodniceanu a condus tot ce a ținut de transport în New York, inclusiv Poliția Rutieră, și a coordonat proiecte majore în valoare de zeci de miliarde de euro pentru metroul celui mai mare oraș american.
În prezent este profesor la New York University Tandon School of Engineering, conducând Departamentul pentru Inginerie Civilă și Urbană.
Horodniceanu va lucra împreună cu noul primar al Capitalei, Nicușor Dan, pentru a îmbunătăți traficul bucureștean, fără a cere vreun ban pentru acest lucru.
”Trebuie început prin reorganizarea regiei transportului din București. Anumite lucruri se pot face cu o investiție minimală, mai mult de timp și de organizare decât financiară. Cred că ăsta este primul pas care trebuie făcut pentru a îmbunătăți transportul din București.
Parcarea este lucru care trebuie schimbat pentru a acorda prioritate mișcării. Se pot face schimbări care nu vor necesita la început investiții, care trebuie făcute mai mult în timp, ci schimbări de organizare”, a spus Horodniceanu la Digi24.
Profesorul a vorbit despre tendințele pentru fluidizarea transportului în marile orașe.
”Direcția în care se merge este de a da prioritate pietonilor, celor care se folosesc de ceea ce noi numim transport activ – biciclete, chiar și mersul pe jos – nu folosirea de mașini particulare.
Este important să ne sprijinim pe rețeaua de autobuze care trebuie să fie îmbunătățită, de piste de biciclete, care sunt foarte importante”, a spus el.
”Bucureștiul este la ora actuală într-o fază în care lumea se folosește mult prea mult de mașini particulare, nu există un mod în care oamenii să meargă până la un punct cu mașina, să o lase acolo și să se folosească de transportul public.
Bucureștiul, într-un fel, din punct de dezvoltare urban, arată mai mult ca Parisul decât ca New Yorkul, străzile sunt mai mici, dar sunt foarte multe locuri în care se pot face îmbunătățiri care să creeze posibilitatea unei mișcări mult mai fluide. Când am fost în București, am văzut că cel mai bun lucru era să merg pe jos sau să iau transportul public, altfel era absolut imposibil”, a spus Horodniceanu.
Horodniceanu spune este important ca autoritățile să înțeleagă modul în care oamenii folosesc transportul public.
”Să înțelegi asta înseamnă să găsești soluții care sunt exacte și speciale pentru diferitele probleme”, a explicat el.
”Eu sper că ceea ce voi primi înapoi – pentru că ceea ce voi face este pro bono – este să-mi readuc la zi limba română și să mă folosesc de ea în mod curent”, a adăugat profesorul.