3dots.ro

Iași. Un bărbat a dormit în fața Inspectoratului de Poliție cu tot cu familie de teama rivalilor

Iași. Un bărbat a dormit în fața Inspectoratului de Poliție cu tot cu familie de teama rivalilor

Un bărbat care susține că a fost amenințat de o grupare interlopă și-a petrecut noaptea alături de familie în fața Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Bărbatul spune că în comuna în care locuiește, Moțca, un grup de indivizi terorizează pur și simplu locuitorii și că Poliția nu face nimic.

”Ce se întâmplă la Moțca este incredibil. Am ajuns să fim terorizați de o gașcă de 7-8 indivizi. M-au amenințat, mi-au spus că o să-mi violeze copiii, că o să mă omoare.

Nu știu ce să mai fac. Am venit la miezul nopții în fața Inspectoratului de Poliție de la Iași cu tot cu copii, de frică să nu fim omorâți. Nu doar familia mea este terorizată de acești indivizi.

Sunt mai multe familii care trec tot prin asta. Nu știu ce să mai fac, am depus plângere, am sunat la 112, am făcut tot ce s-a putut face, dar ei nu pățesc nimic”, susține Carolică Avroian, citat de Bună Ziua Iași.

”Aseară (luni – N.R.), nepotul meu a fost fugărit de indivizii ăștia. A fost trântit într-un șanț și lovit cu parul. I-au dat cu parul după cap. A fost dus la spital, la Pașcani, iar mai apoi a ajuns la Spitalul de Copii din Iași.

Putea să fie mort băiatul ăsta. Eu ce spun nu spun așa, din imaginația mea. Mereu am vorbit pe probe. Avem înregistrări video, audio, dar degeaba”, a continuat bărbatul.

”Ei spun prin comună că, atât timp cât șeful de post actual va rămâne în funcție, ei nu vor face o zi de pușcărie.

Se aude că îl au la mână pe șeful poliției de la Moțca cu o filmare. Se spune că l-au filmat când trăia cu o fată. Acum, cu siguranță, ceva este la mijloc, dacă nimeni nu face nimic. Nu mai putem trăi așa”, a mai spus Carolică Avroian.

”Pe noi, dacă ne prind ăștia, ne omoară. Am ajuns să mergem către casă cu o mașină de poliție în față și cu una în spate. Nu înțeleg de ce nimeni nu face nimic.

Oamenii ăștia au distrus magazine, au spart case, au făcut toate nenorocirile și niciodată nu au pățit nimic. Nu știu cum se poate așa ceva.

Noi am renovat casa mamei noastre. Am băgat cred că 50-60 de mii de euro acolo. Au distrus-o. Au scos geamurile din ea, au băgat animale acolo, au stricat tot. Noi nici nu putem merge acolo că ne omoară gașca asta”, a mai adăugat Carolică Avroian.

Inspectoratului de Poliție Județean Iași a declanșat o anchetă în acest caz, menită să constate veridicitatea celor reclamate și să impună măsurile necesare pentru rezolvarea acestui caz.

Nu este exclus ca între familia lui Carolică Avroian și agresorii săi să fie un conflict generat de interese comune în legătură cu afaceri ilegale sau oneroase.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs