3dots.ro

Iași. O fată de 11 ani ar fi încercat să se sinucidă pentru că a fost părăsită de iubit!

Iași. O fată de 11 ani ar fi încercat să se sinucidă pentru că a fost părăsită de iubit!

Din articol:

Un incident de-a dreptul șocant s-a petrecut la o școală din Iași, unde o fată de numai 11 ani, elevă în clasa a V-a, ar fi încercat să se sinucidă, fiind supărată din cauza faptului că fusese părăsită de iubit…

”La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 15.20, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul unei unități de învățământ, din municipiul Iași. Persoana, respectiv o minoră, de 11 ani, a fost preluată de ambulanță, pentru acordarea de îngrijiri medicale.”, a transmis IPJ Iași.

Incidentul s-a produs la finalul orelor. Fata de 11 ani ar fi fost supărată că iubitul ei o părăsise și a luat decizia să se arunce în gol de la etajul doi al unității de învățământ.

”Din informațiile transmise de conducerea unității școlare știm că la finalul programului, a unui opțional pe care copilul l-a încheiat, a fost o tentativă de sinucidere.

Doamna director ne-a transmis că este un copil de clasa a V-a, a fost sunat repede serviciul de ambulanță care s-a deplasat către unitatea școlară, copilul era conștient când a fost preluat.

Un reprezentant ISJ este acum la liceu se vor face verificări și vom vedea contextul în care a avut loc. Cauzele nu le cunoaștem: ce poate să facă școala este să susțină copilul prin consiliere cu toate mijloacele de care dispune școala, dar și familia sa, în această perioadă”, a declarat Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Din fericire, tentativa de suicid a eșuat, iar eleva a scăpat cu viață, deși a suferit răni multiple.

”În urma unui apel la 112 pentru o fetiţă căzută de la etajul al II-lea am trimis maşina de Terapie Intensivă SMURD Iaşi care a găsit fetiţa cu traumatism la nivelul bazinului, posibil o fractură de bazin, traumatism la nivelul feţei, epistaxis şi mai multe contuzii.

Stabilă însă hemodinamic şi conştientă: a fost preluată s-a început tratamentul şi a fost transferată la UPU Sf. Maria unde va avea nevoie de tratament de specialitate. Este o fetiţă căzută de la Liceu, din Nicolina, de la un colegiu naţional din Iaşi, se afla la şcoală”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.

Este încă un caz care ne vorbește despre faptul că modelele propuse societății de majoritatea instituțiilor media au o influență nefastă asupra copiilor și tinerilor…

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs