Intoxicări legate de închiderea Bucureștiului și alte informații neadevărate distribuite intens pe rețelele de socializare  

11 Mar 2020 | scris de Anita Raicu

Mii de români au primit și primesc prin intermediul WhatsApp sau Facebook mesaje care conțin informații despre pandemia de coronavirus care nu au nicio legătură cu realitatea - clipuri video, fotografii sau texte, mesajele distribuite nu fac decât să inducă panica şi neîncrederea prin diseminarea unor informaţii neadevărate.

Intoxicări legate de închiderea Bucureștiului și alte informații neadevărate distribuite intens pe rețelele de socializare  

Faptul că românii au o aplecare spre zvonistică, poate fi înțeles în măsura în care cotele de credibilitate ale instituțiilor statului român au fost supuse unei erodări continue, din interese economice, politice sau naționale.

Cele mai recente două intoxicări pe această temă, care au început să circule miercuri, 11 martie, pe teritoriul României, spun că Bucureştiul va fi închis complet şi că declararea de către OMS a pandemiei înseamnă că va fi oprită libertatea de mişcare pe tot teritoriul României. 

Oficialii Grupului de Comunicare Strategică spun că investighează sursa informaţiilor false şi că vinovaţii vor fi anchetaţi penali.

”Infirmăm în mod categoric informaţiile vehiculate prin intermediul reţelelor sociale, folosindu-se inclusiv canale de comunicare privată, pentru diseminarea ipotezei „închiderii/carantinării” municipiului Bucureşti. NU există nicio discuţie despre «închiderea/carantinarea» Capitalei sau a vreunui oraş din România!

Avertizăm asupra faptului că în ultima perioadă, în mod sistematic, sunt transmise informaţii false, fie prin intermediul reţelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicaţii.

Constatăm că acest fenomen este unul programatic, alimentat de intenţii ostile ordinii sociale şi de o agendă contrară interesului public. Această situaţie devine cu atât mai gravă în contextul acţiunilor de prevenire a răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19), întrucât determină comportamente sociale nejustificate.

Grupul de Comunicare Strategică a luat în discuţie evoluţia situaţiei din ultimele zile şi gravitatea vehiculării de informaţii false de natură să determine panică în rândul cetăţenilor.

În acest context, Inspectoratul General al Poliţiei Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de “comunicarea de informaţii false”, faptă prevazută de art 404 Cod Penal şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Facem apel la responsabilitate către toate instituţiile de presă să NU dea publicităţii informaţii care nu sunt verificate din surse oficiale.

Totodată, facem un apel public la cetăţeni să nu răspândească pe reţelele de socializare, sau pe alte canale, informaţii care nu provin din surse oficiale“, se arată în mesajul Grupului de Comunicare Strategică.


Follow us on Google News