
Ion Țiriac are încredere în vaccinul rusesc: «Suntem serioși sau vorbim prăpăstii?! V-aș întreba ceva»

Rusia este prima țară care susține că a descoperit un vaccin împotriva noului coronavirus. Președintele Vladimir Putin a susținut că acesta i-a fost administrat uneia dintre fetele sale, însă comunitatea științifică internațională are îndoieli majore asupra validității acestui vaccin.
Într-un interviu oferit gsp.ro, Ion Țiriac s-a referit la vaccinul anunțat de Rusia, exprimându-și speranța că eforturile internaționale vor conduce în cele din urmă la dispariția pandemiei.
”Sperăm că și acest COVID încet-încet o să dispară. Eu cred foarte mult în vaccinul ăla rusesc. Nu sunt membru al niciunui partid, chiar dacă nimeni nu crede asta. Nici nu împart lucrurile în ruși, americani sau chinezi.
Dacă au lucrat la acel vaccin și există, aș vrea să-l văd pe ăla căruia tatăl i-a murit, iar maică-sa îi e în spital, și nu îl ia. Suntem oameni serioși sau vorbim numai prăpăstii?
Sunt sigur că o țară, o putere, o națiune ca Rusia nu vine pe piață cu un vaccin din ăsta… Acum să vedem și cât costă.
Depinde și cu ce vine pe piață. Costă 2 lei sau 2.000 de lei? Testul la noi în țară costă 90 de euro, iar în Germania costă 27 de euro. (…)
Treaba cu rușii va accelera și treaba cu China și Statele Unite. E o treabă morală și socială, nu doar comercială sau politică.
Dar nu se va fabrica peste noapte și n-o să-i blestem eu pe ruși că vor vrea să dea întâi națiunii lor vaccinul”, a explicat Ion Țiriac.