3dots.ro

Afacerist italian, cunoștință a fiicei lui Gheorghe Dincă: Mi-a spus că îmi poate procura fete pentru distracţie

Afacerist italian, cunoștință a fiicei lui Gheorghe Dincă: Mi-a spus că îmi poate procura fete pentru distracţie

Sub protecţia anonimatului, un om de afaceri italian a declarat că fiica lui Gheorghe Dincă i-a propus să îi facă rost de fete pentru distracţie Italianul a declarat că locuieşte în vecinătatea casei unde Daniela Dincă a stat aceasta în Italia şi că a văzut-o de foarte multe ori însoţită de fete tinere. 

”Am văzut-o de multe ori pe Daniela, care locuia lângă casa mea, însoţită de fete mai tinere sau mai mature, (n. red. – este vorba despre Brogliano, din regiunea Veneto). Pe una dintre ele am văzut-o de multe ori cu ea în Italia, însă nu pot spune dacă era sau nu minoră. Ce făcea cu adevărat în Italia, eu nu ştiu. Tot ce ştiu însă este că mi-a propus mereu că dacă vreau să mă distrez, se putea face acest lucru. Ceea ce cred eu este că ceva-ceva ea a făcut şi în Italia, şi în România“, a declarat omul de afaceri Italian pentru cotidianul Adevărul.

Omul de afaceri a mai spus că mai știe despre Daniela Dincă că era foarte apropiată de un Italian bogat, Giorgio Albiero, care a murit în luna februarie a acestui an, şi că avea un apartament al său în Italia, în condiţiile în care Albiero era căsătorit şi avea familie.

”Ea lucra pentru el în Italia şi avea acces la foarte mulţi bani. După moartea lui Giorgio Albiero, Daniela a devenit administratorul afacerii acestuia din România, fiind agreată de către nepoţii milionarului Italian, care i-au preluat afacerea.

Nu pot să confirm însă dacă ea le-a procurat sau nu fete acestor domni. Pot spune doar că am văzut-o mereu în prezenţa acestor fete tinere, în Italia, care lucrau cu ea la firma lui Albiero, una dintre cele mai mari companii din Italia care vinde cafea şi maşini automate pentru cafea, din regiunea Veneto.

Şi în Italia, şi în România Daniela era mereu alături de acest domn care acum nu mai e. În Italia, avea apartamentul său în Brogliano, însă în România, la Arad, cu siguranţă dormea cu el. Nu pot să înţeleg cum o persoană care poate nici nu ştie despre ce este agricultura poate să fie administrator general cu drept de semnătură, al unei asemenea companii“, a mai spus afaceristul Italian.

Întrebat cum de nepoţii lui Giorgio Albiero, presupusul amant al Danielei, au încredere în ea, afaceristul Italian a dat un răspuns evaziv, declarând doar: ”Nepoţii spun că ea este bună în ceea ce face şi probabil erau prietenii ei. Probabil că nepoţii au încredere în ea pentru că ei sunt bărbaţi, iar ea e femeie. Punct!“, a conchis afaceristul Italian care a menţionat că respectiva companie este printre clienţii firmei sale şi că, deocamdată, nu poate da mai multe amănunte.

Powered by VA Labs