O româncă a convins un italian să-i dea bani pentru șapte înmormântări!

O româncă a sedus online un italian, i-a cerut bani pentru șapte înmormântări, el i-a trimis 132.000 de euro și ea i-a pierdut la păcănele

Nu e pentru prima și, probabil nici ultima dată când povestea unui italian care se îndrăgostește nebunește de o româncă se sfârșește prost… 

Fabrizio Cesini are șaizeci de ani, este antreprenor în Montelupone (Macerata), și are prima conversație online cu Ancuța Balagiu în iulie 2019. Românca are 40 de ani, îi spune că e singură și trăiește în Sânpetru Mare, în Timiș.

Se înfiripă o poveste de iubire online între ei și femeia îi promite că va merge în Italia, să muncească pentru compania lui.

Însă, până să ajungă acolo, românca începe să-i ceară bani pentru tot, inclusiv pentru șapte înmormântări dintr-un lanț de decese de o absurditate teribilă.

Povestea italianului a fost spusă într-un reportaj difuzat de canalul italian de televiziune Italia 1, în cadrul celebrului program Le Iene (Hienele).

Realizatorul reportajului, Luigi Pelazza l-a adus în România pe Fabrizio, pentru a-l ajuta să descopere înșelătoria.

Fără pic de remușcări, Ancuța i-a mărturisit italianului că a jucat la păcănele toți cei 132.000 de euro pe care i-a primit de la el.

Până în acel moment, Fabrizio a povestit cum a fost convins să trimită atât de mulți bani unei necunoscute, practic.

La început, Ancuța i-a cerut sume mici, susținând că nu are bani să plece din România, nici să divorțeze, apoi, într-o zi, i-a spus italianului că i-a murit tatăl. I-a trimis apoi imagini de la presupusa înmormântare în care apărea o coroană pe care era scris numele lui Fabrizio.

Apoi i-a murit bunica, italianul a plătit și pentru înmormântarea ei. Bărbatul a avut atunci primul semn de îndoială și i-a cerut Ancuței să-i spună când primește banii înapoi, românca i-a zis că are o casă și garantează cu ea. Apoi i-a murit mama. Alți bani trimiși pentru înmormântare.

În primele șase luni după ce a cunoscut-o pe româncă, i-a trimis 35.000 de euro. Cadouri, biciclete, bani pentru renovarea casei, pentru lemne că a venit iarna, pentru repararea mașinii care fusese avariată într-un accident.

Ancuța i-a făcut cunoștință italianului cu o prietenă Ana Negre, care, spunea ea, avea patru copii. Cel mai mare se numea Claudiu și vorbea destul de bine italiană, îi spunea italianului tată, acesta i-a cumpărat o motocicletă. În septembrie 2020 Ancuța l-a anunțat că adolescentul a murit. Așa a mai plătit Fabrizio încă o înmormântare.

Apoi Ana Negre a decis să plece în Italia cu ceilalți trei copii. Fabrizio i-a plătit pașapoartele copiilor și biletele de autocar. Numai că Ancuța l-a sunat și i-a spus că Ana și șoferul autocarului sunt pozitivi la coronavirus, că femeia a făcut febră 38, apoi, după 48 de ore, a murit în spitalul din Timișoara.

Ancuța i-a spus italianului că Ana Negre și-a scris testamentul înainte să moară și casa și terenul ale cărei proprietare era ea, în Sânpetru Mare, i le-a lăsat lui. După care mai moare o rudă și alți bani vin în România, pentru a cincea înmormântare.

După toate astea, intră în scenă Alexandra, mama unui băiețel de 14 ani care are nevoie de o operație în Turcia, fiind invalid. Italianul plătește din nou, apoi, Alexandra dispare. Fabrizio primește un telefon de la cineva care s-a prezentat ca fiind directorul spitalului și care i-a spus că a murit și Alexandra. Ancuța a cerut alți bani de înmormântare. A murit apoi și băiatul și era nevoie să fie adus în țară.

În cele din urmă, Fabrizio a ajuns să-și spună povestea reporterului de la Mediaset, care a trimis în România un investigator privat. Apoi l-a adus și pe bărbatul păgubit de 132.000 de euro, care credea că este proprietarul unei case și al unui teren la Sânpetru Mare.

Ajuns în Timiș, Fabrizio avea să descopere un lucru pe care orice persoană cu ceva discernământ și-ar fi dat de mult seama: că a fost înșelat.

Mai întâi a aflat că Ana Negre e de fapt mama româncei și că trăiește. Apoi că locuința în care trăiește aceasta, împreună cu Ancuța și soțul ei, e a statului, locuință comună.

Ba chiar s-a întâlnit cu soțul femeii, a cărui voce o recunoaște de la telefon: e adolescentul care îi spunea tată și despre care i s-a spus că a murit. Acum conducea un Audi A6.

Pe Ancuța, Fabrizio și echipa de la Mediaset au găsit-o într-un bar din comună, juca la păcănele. Plângând, a recunoscut toată înșelătoria. A amenințat că se sinucide dacă Fabrizio nu o angajează ca să-i poată plăti suma pe care i-a luat-o.

Apoi, într-un final de roman, a încercat să-l mai păcălească odată pe italian ca să-i mai dea niște bani…

Reportajul, de o savoare deosebită îl puteți urmări pe lene.mediaset.it.

Etichete:

Urmăriți-ne pe Google News - 3Dots Stories

________________________________________________________________

O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. ”Cunoaștem legea, atât timp cât nu există plângere, nu putem fi evacuați!” – video

Un cuplu de români a produs controverse în Spania după ce s-a mutat într-o locuință ce părea abandonată, în cartierul Lavapiés din Madrid. Proprietara casei

Drogul violului, extrem de periculos, dă dependență de la a treia utilizare! Psiholog: ”Este posibil să asistăm la drame uriaşe”

Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca „drogul violului”, care

Președintele Croației I-a numit ”țărani analfabeți” pe judecătorii care îl împiedică să se autodesemneze premier după alegeri

Preşedintele Croației, care în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare desfășurate recent a susținut că este și candidat pentru funcția de prim-ministru, nu va putea prelua

Un miliardar german și-ar fi înscenat moartea pentru a putea trăi cu amanta sa, rusoaică, la Moscova

Un cetățean german, miliardar, care a fost declarat în mod oficial decedat în 2021, la trei ani după ce dispăruse fără urmă în Alpii elvețieni,

Joe Biden, ținta ironiilor, după ce a povestit că unchiul său ar fi fost mâncat de canibali – video

Joe Biden a reușit să provoace din nou stupoare după ce, joi, a povestit o istorie de familie în care, omagiindu-și unchiul, a afirmat că