Accidentul bizar al unei tinere care a ajuns în comă la spital, lovită de tren

12 Dec 2019 | scris de Anita Raicu

Poliţia TF anchetează modul în care sora actriței Daniela Oloş, din Buzău, fosta iubită a fotbalistului Adrian Cristea, a fost rănită grav într-un accident de tren.

Accidentul bizar al unei tinere care a ajuns în comă la spital, lovită de tren

Tânăra a fost găsită în seara zilei de 10 decembrie, în stare de inconştienţă, pe liniile de cale ferată din apropierea haltei din comuna prahoveană Tomşani.

Echipajul de la Serviciul de Ambulanţă, sosit la faţa locului, a constatat că femeia este în viaţă, dar în comă. Ea a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, surse medicale declarând că starea ei este critică.

Până în acest moment anchetatorii nu au o certitudine în a explica modul în care s-a produs accidentul. Surse din anchetă susţin că femeia ar fi plecat cu trenul din Bucureşti, în seara zilei de marţi, 10 decembrie, şi a coborât în staţia CFR Ploieşti Sud, de unde a luat un alt tren în direcţia Mizil.

Există două ipoteze de lucru care sunt verificate - fie femeia a sărit din tren, pentru că la unele dintre garnituri uşile se deschid chiar şi în timpul mersului, fie a fost împinsă de cineva.

Se zvonea că tânăra ar fi fost chiar victima unui viol, dar această variantă a fost eliminată din anchetă, pentru că nu există urme de agresiune sexuală pe corpul victimei, mai spun sursele citate.

Inițial, media informase că persoana accidentată este chiar Daniela Oloş, cea care a avut o relaţie scurtă cu fotbalistul Adrian Cristea, în urmă cu aproximativ cinci ani.

“A căzut din tren. Nu se știe dacă a fost aruncată sau a căzut ea. Se face anchetă. S-ar părea, totuși, că a aruncat-o cineva, dar nu se știe cine, ce, cum de s-au deschis ușile, că erau automate și era tren de viteză.

Momentan sperăm să se facă bine, se face anchetă. Daniela e în șoc, de aceea nu vrea să vorbească cu nimeni. Au găsit-o între Cricova și Tomșani, ea merge de la București la Buzău. Cei de la CFR așteaptă să se uite pe camerele din gări”, au declarat surse din anturajul actriței de stan-up comedy.


CLICK - Follow us on Google News