Profitând de lipsa de spirit civic a românilor, 3 imigranţi libieni au întors pe dos un tren întreg - video 

12 Ian 2020 | scris de Monica Pavelescu

Modul în care s-au comportat trei imigranţi libieni în trenul Timişoara - Baia Mare reușește să ne ofere o perspectivă cât se poate de clară despre momentul în care vom fi obilgați să acceptăm intrarea în țară am mai multor indivizi de același gen, din considerente ”umanitare”...

Profitând de lipsa de spirit civic a românilor, 3 imigranţi libieni au întors pe dos un tren întreg  - video 

Cei trei imigranţi libieni, în vârstă de 16-17 ani, solicitanţi de azil în România, au fost urcaţi într-un tren de către poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai, judeţul Bihor, care i-au găsit în apropierea unui magazin de la intrarea în localitatea bihoreană, fără să-şi poată justifica prezenţa în zonă.

Ajunși în tren, cei trei tineri i-au îngrozit pe pasageri, comportându-se ca şi cum ar fi fost drogaţi sau băuţi. 

Potrivit obiectiv-sm.ro, migranţii ar fi reuşit să fure un portofel, doar că scena a fost văzută de către controlori, care au recuperat portmoneul, iar la un moment dat, unul dintre ei ar fi vrut să fure şi din geanta controlorului, fiind însă oprit la timp. 

"Pur şi simplu se plimbau printre noi, parcă erau la supermarket în faţa rafturilor şi nu ştiau ce să aleagă, eram ca o marfă pe raft pentru ei, aşa încercau pe toată lumea să vadă de la cine pot fura. Noroc cu controlorii că nu i-au scăpat din ochi o clipă şi s-au făcut scut între ei şi pasageri, ca să nu fure imigranţii bunurile pasagerilor", a povestit un martor pentru obiectiv-sm.ro.

Călătorii au reclamat faptul că migranţii au fost urcaţi în tren fără o minimă măsură de precauţie, fiind lăsaţi în grija şefului de tren, care a fost total depăşit de situaţie.

Controlorului care încerca să-i calmeze, migranţii i-au arătat prin semne că îi vor tăia gâtul. În Carei au intervenit mai multe echipaje de Poliţie şi Poliţie de Frontieră, care i-au preluat pe cei trei scandalagii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisarul şef Laura Bondar, a explicat că poliţiştii de frontieră nu îi escortează în acest fel pe migranţi, iar aceştia au fost urcaţi în respectivul tren pentru că figurau înregistraţi la Centrul Regional de Cazare din Şomcuta Mare, judeţul Maramureş și beneficiau de regim deschis şi nu aveau limitat dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul ţării.

Se mai poate remarca și absența oricărui spirit civic din partea călătorilor, care, în condiții normale ar fi trebui să sară în ajutorul controlorului de tren, obligându-i pe  imigranți să privească podeaua vagonului până la urcarea poliției în tren.