Liviu Mihaiu - 15 motive pentru care România este într-un mare, mare, rahat

11 Aug 2020

Liviu Mihaiu face o analiză dură a societății românești, și, deși poate la prima vedere pare doar opinia unui tip de felul lui morocănos, negativist, fiecare punct nu exprimă decât adevăruri ce nu pot fi contrazise, combătute... Citiți, gândiți!

Liviu Mihaiu - 15 motive pentru care România este într-un mare, mare, rahat

Liviu Mihaiu - 15 motive pentru care România este într-un mare, mare, rahat

1. Pentru că România este o ţară părăsită şi golită de conţinut genetic-deţinem recordurile de cea mai mare imigraţie intelectuală din lume şi de cel mai mic IQ din UE- care a încăput pe mâna proştilor şi a securiştilor cu deplina complicitate a tuturor deştepţilor. Ceilalţi au fugit, au murit sau sunt supărăţi unii pe alţii.

2. Pentru că până şi în politica românească edilitară avem de ales între un primar PSD al cărui fiu taie degetul mic cu un topor unui copil-sclav şi un şef de comunicare judeţeană PNL care ia la bac 3,69 la limba română. Sau între o ţoapă care vorbeşte prea mult şi se plânge public de o sârmă în fund şi un matematician care vorbeşte mai prost decât alegătorii. Trăim într-o idiocraţie administrativă.

3. Pentru că avem cei mai mulţi analfabeţi funcţional din UE. Şi cei mai mulţi copii care nu se duc la şcoală. Şi cei mai mulţi copii fără părinţi. Şi cei mai mulţi copii traficaţi.  Şi pentru că unul, Selly, care nu era născut la Revoluţie, a ajuns să ne spună cât de proastă este şcoala românească şi să aibă şi dreptate. Pur şi simplu şcoala românească de stat este mai degrabă un bloc traumator, nu un educator sau integrator.

4. Pentru că avem cel mai mare număr de procese din UE. Bucureştiul are mai multe procese decât toată Grecia.

5. Pentru că nu există trei instituţii sau oameni în ţara asta care să tragă în aceeaşi direcţie.  Singura dată când "au tras pentru ţară" a fost pentru integrarea în UE şi în NATO. Puterea, Opoziţia şi Preşedintele sunt nişte zombificatori ai urii şi ai discordiei. Pur şi simplu oamenii şi instituţiile statului se mânâncă de vii, zilnic, de peste 15 ani de zile. România nu are nici un pacificator în spaţiul public românesc, nici măcar în cel mai înalt popă şi fericit popă în stat.

6. Pentru că avem cel mai mic consum cultural din UE.  A fi intelectual în România de azi a ajuns o “nereuşită”, un “alungat”, o "pacoste". Nu ai nici bani, nici respect.  Pentru că tot ce-i patrimoniu cultural sau imobiliar, sub orice formă ar exista, este, pentru orice guvern român, o preocupare mai puţin importantă decât pe vremea comunismului. Numai Bucureştiul a pierdut mai mult patrimoniu imobiliar decât suprafaţa a două oraşe de talia Veneţiei.

7. Pentru că statul român este cel mai anticapitalist stat capitalist din UE - avem cel mai mare număr de controale pe cap de societate şi cel mai mic număr de firme mici şi mijlocii din UE

8. Pentru că avem cel mai mare număr de boli pe cap de locuitor din UE.
Chiar şi la bolile psihice suntem campioni. Vorba marelui profesor Romilă- O ţară de depresivi persecutată de psihopaţi.

9. Pentru că avem cea mai puţin empatică şi mai puţin solidară populaţie din UE. Suntem pe ultimile locuri din UE la întrajutorare. Ultimul exemplu al durerii noastre în cur o arată faptul că suntem ultimii donatori de plasmă cu anticorpi din toată pandemia europeană.

10. Pentru că Securistul/Comunistul este încă cea mai protejată penal specie profesională a României. Vezi cazul disidentului Ursu. Vezi cazul torţionarilor comunişti. Vezi cazul fostului procuror general Augustin Lazăr. Vezi cazul Iliescu şi Mineriada. Vezi cazul turnătorilor ajunşi preşedinţi sau premieri ai României. Justiţia este mai controlată şi mai influenţată de către serviciile secrete şi Preşedinte decât de către societatea civilă sau de către cea politică. Vezi cazul dosarul 10 august, care, se face sau nu se face, în funcţie de comanda organului suprem în stat.

11. Pentru că avem cei mai mulţi agenţi secreţi pe cap de vită spionată. Şi cele mai scumpe şi mai puţin controlate servicii secrete din UE.

12. Pentru că atunci când avem un premier in funcţie care ne spune să nu respectăm Constituţia şi închide terasele ca pe vremea Telejurnalului ceauşist, fără nici o explicaţie, înseamnă că statul a luat-o razna pe mirişte.

13.  Pentru că în politica externă şi internă suntem nişte slugi proaste şi nimic mai mult. Politica externă a României pur şi simplu nu mai există decât subcontractată de către două trei mari puteri. Pur şi simplu, în spaţiul european, vocea ministrului de externe român nu mai există. Politica externă a devenit sinecura unui preşedinte care nu ne zice nimic despre afacerile din exteriorul ţării şi pe care-l interesează, de exemplu, Basarabia, mai puţin decât o partidă de golf.

14. Pentru că cele mai mari pensii speciale în România le are sistemul punitiv din România: securiştii, miliţienii, procurorii şi judecătorii. Şi, da, oglindă, oglinjoară, cea mai mare şi mai mare pensie din ţară este a unui fost procuror militar, fost şef de penitenciar comunist.

15. Pentru că mafia pădurilor, mafia justiţiei, mafia asfaltului, mafia prostituatelor, mafia medicamentelor, mafia copiilor traficaţi sau mafia energiei sunt mafii cvasi intangibile în România. Şi mai sunt mafii nemuritoare pe care le puteţi completa aici, de mână.
Doamne Ajută!


CLICK - Follow us on Google News