Condiția umană în pandemie pare să devină din ce în ce mai derizorie. Și nu doar din cauza coronavirusului, ci a modului în care am ajuns să ne raportăm la boală, una care din păcate ucide.

Mințile noastre se trezesc cu cucuie din ce în ce mai zdravene de la atâtea lovituri în ziduri virtuale, născute din întâmplări prin care trecem zilnic, dintr-o logică nearmonizată a rațiunii autorităților și a regulilor impuse, nu dezbătute, explicate, trăite omenește.

____________________

”Cum îți dai seama că totul este pierdut?

Te duci la gelaterie la ora 18. Ceri o înghețată și ți se spune că după ora 18, nu se mai primesc comenzi directe, ci doar prin telefon.

Primești o carte de vizită cu numărul de telefon scris mărunt. Ieși afară, scoți telefonul din geantă, formezi cifrele.

Țâr-țâr și-ți răspunde aceeași duduie care tocmai ți-a spus că nu se servește înghețata direct ci doar la telefon. Ne privim prin geam în timp ce ne zâmbim tâmp. Comand înghețatele și îmi iau rămas bun.

M-a sunat înapoi, deși eram în fața ei, ca să-mi spună să-mi ridic comanda și să o plătesc. Ne-am luat definitiv rămas bun.

Îmi iau rămas bun în principal de la orice logică a firii, de la orice formă de existență. Am ajuns la capătul drumului.

De aici doar prăpastie, de jur-împrejur. Prăpastia peste care n-am idee cum se poate sări, ba mai mult, găsesc o idee să mă arunc în gol. Cred că acolo jos, lucrurile s-ar putea să capete chiar un sens. Aici, totul este nonsens.

Și uite-așa am înțeles că totul este cu adevărat pierdut. Totul!”, scrie Alexandra Roseanu, pe pagina sa de Facebook.