Din familia Cantacuzino, Madeleine Voicu a trăit marea iubire alături de violonistul Ion Voicu

Alintată de prieteni, Madeleine, doamna Vociu își avea originile în familia Cantacuzino și-a fost una dintre puținele reprezentante ale vechii aristocrații în zilele noastre. 

Madeleine s-a căsătorit împotriva voinței familiei

Maria Magdalena Voicu s-a născut înt-o familie de aristocrați care a simțit din plin toată violența instaurării comunismului în România.  

Familiei ei  le-au fost confiscate toate proprietățile, iar tatăl a fost nevoit să fugă și să se ascundă. Cu dificultate, restul familiei a reușit să rămână în casa care le-a fost luată și pentru care au fost obligați să plătească chirie

În 1951 Madeleine s-a căsătorit cu Ion Voicu, un violonist de origine romă, trecând peste voia și interdicțiile din partea familiei. Și-a dedicat întreaga viață împliniriicarierei acestuia, apoi, după moartea marelui violonist, s-a ocupat să păstreze vie memoria acestuia.

”M-a convins prin seriozitatea şi integritatea lui. Era de-o căldură şi sensibilitate de zici ca era crescut la Buckingham, nu în Bucureşti într-o familie cu şapte copii. Aşa a rămas până la adânci bătrâneţi”, povestea Maria Magdalena Voicu.

Madeleine a povestit cum a fost întâlnirea viitorului ei soț cu familia. A reușit să își convingă mama să îl cunoască, așa că tânărul violonist s-a ales cu o invitație în casa iubitei sale.

”Eu nu ştiam cât de educat era Ion şi i-am zis: «Ioane, vezi să nu stai prea mult, să nu vorbeşti prea mult». Vine Ion cu două buchete de flori, unul pentru mama, unul pentru mine. Mama îl primeşte în salon. (…) «Doamnă, sunt onorat să vă cunosc, vă mulţumesc că m-aţi primit», învăţase bine formulele.

După vreo 20 de minute, mă uit la ceas. El, săracul, mai stă 5 minute şi zice: «Doamnă, îmi daţi voie să mă retrag?». Şi el se dădea înapoi aşa încet şi, cum nu erau covoare, probabil că a alunecat şi un vas de un metru care era cu Cornul Abundenţei, cu flori, fructe şi un înger s-a făcut ţăndări. El, săracul, să leşine: «Doamnă, să ştiţi că n-am vrut. Vi-l cumpăr dacă e». Mama, doamnă: «Nu face nimic, domnule Voicu». (…)

Şi noi mai aveam un clopot la uşă care n-a căzut niciodată, nici la cutremure, nici la bombardamente, niciodată. Când deschide Ion uşa la plecare, îi cade clopotul în cap.  A fost ales.

Îşi pune paltonul, iese şi, după ce coboară scările, câinele după colţ vine şi îl latră. Mie îmi venea să plâng pentru el şi mi-am zis în gând că ăsta nu mai vine aici toată viaţa lui, dar n-a fost aşa…”, povestea Madeleine Voicu.

Tot ea amintea, cât trăia, că între ea și soțul său ”a fost o iubire mare. Eram anul III, când m-am măritat. În 1950, Ion avea concert la Ateneu și după aia toată lumea bună se ducea la Athenée Palace, se mânca, se bea.

El ne-a invitat acolo. Eram mama cu sora mea și doctorul de familie cu soția. Stând de vorbă, la un moment dat, doamna Stoicescu, soția doctorului nostru, îmi zice: “Ce degete subțiri ai! Ia vezi, ți se potrivește verigheta?”, la care eu spun:  “Da, cum să nu, perfect”.

Flori, sora mea, zice: “Auzi, dar a mea ți se potrivește?”. Atunci, Ion face un semn la orchestra și a început să cânte “Ți-am pus pe deget un inel.” Eram un suflet amândoi, ne înțelegeam și numai din privire, el avea o încredere grozavă în mine, eu în el.

Ce ne-a ținut? Cred că o dragoste cinstită și de la unul, și de la altul. Ion avea niște maniere și niște obiceiuri, parcă era crescut la Buckingham. Când treceam pe lângă el, îmi săruta mâna, nu există să țipe la cineva, să ridice glasul. Nu ne-am certat niciodată”, a povestit doamna Voicu.

    3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
    @ALL RIGHTS RESERVED