Cetățean român de etnie maghiară, lui Kelemen Hunor: Lăsaţi-mă să mă plimb fără să strige lumea după mine 'bozgor împuţit'!

08 Iun 2019 | scris de Monica Pavelescu

Valeriu Victor Szilvassy, un cetățean român de etnie maghiară, îi transmite liderului UDMR Kelemen Hunor un mesaj public în legătură cu situaţia din jurul Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, solicitându-i să nu mai încurajeze extremismul şi afirmând românii și ungurii pot trăi în pace între granițele României, doar că acest lucru trebuie și dorit.

  • Cetățean român de etnie maghiară, lui Kelemen Hunor: Lăsaţi-mă să mă plimb fără să strige lumea după mine 'bozgor împuţit'!

”Către Domnul Kelemen Hunor.

Vă rog respectuos să renunţaţi să mai fiţi atât de arogant cu populaţia majoritar Românească. Eu înţeleg că doriţi tot mai multe drepturi pentru Etnicii Maghiari din România dar aveţi grijă... la un moment dat aceste drepturi să nu se transforme în privilegii. Privilegiile excesive pentru unii nu fac decât să îi enerveze pe alţii.

Vedeţi că nu toţi Maghiarii sunt membrii UDMR şi nu toţi tânjesç după acea idee aberantă de autonomie. Eu sunt unul din acei Etnici Maghiari care îşi cunoaşte drepturile şi crede că sunt mai mult suficiente. Poate mult prea multe după părerea mea. Nu am nevoie de autonomie. Nu am nevoie să fac şcoală exclusiv in Limba Maghiară care de fapt nu mă ajută cu nimic în România.

Sau pregătiţi zona pentru Ungaria Mare ? Opriţi arborarea ilegală şi excesivă a steagurilor Ungureşti şi aşa zise Secuieşti din Harghia şi Covasna în detrimentul Drapelului Naţional Românesc şi oprimarea populaţiei Româneşti de către autorităţile Maghiare din zonă.

Am fost în Harghita şi Covasna şi cunosc situaţia. Nu vorbesc în necunoştinţă de cauză. Nu uitaţi că Harghita şi Covasna sunt judete pe pământ Românesc şi nu o colonie subordonată Budapestei sau extremistului din fruntea Guvernului Ungar. Întotdeauna există o linie roşie care nu poate fi depăşită.

Nu uitaţi că suntem minoritari şi nu suntem buricul pământului. Nu îi enervaţi peste măsură pe Românii majoritari deoarece ştiţi bine că nu veţi putea face faţă furiei lor care odată declanşată nu mai poate fi oprită sau va fi oprită foarte greu.

Vedeţi Valea Uzului ce clar se află pe pământ Românesc unde poarta cimitirului a fost legată cu lanţuri ca să nu intre Românii. Vă daţi seama ce prostie s-a comis de către autorităţile de acolo? Ei toate astea au o limită. Nu mai daţi apă la moară nici extremiştilor Români care abia aşteaptă să faceţi un pas greşit.

Arătaţi că sunteţi o persoană educată şi cerebrală şi fiţi în primul rând Cetăţean Român chiar dacă sunteţi Etnic Maghiar dar, cu buletin Românesc şi membru în parlamentul României de unde vă luaţi salariul pe care vi-l plătesc şi Românii pe care dumneavoastră îi acuzaţi că nu vă respectă.

Da. Aşa este. Nu vă respectă pentru nici dv nu îi respectaţi. Lăsaţi-mă să mă plimb liniştit pe stradă fără să strige lumea după mine ”Bozgor Împuţit'' sau mai ştiu eu ce epitete care zic eu că nu mă caracterizează dar care sunt rezultatul politicilor abuzive şi excesive ale UDMR. 

Vă mulţumesc frumos şi contez pe a dumneavoastră înţelegere şi bună credinţă Domnule Kelemen Hunor. 

Putem trăi în pace aici cu toţii între Graniţele României Mari, dar trebuie să vă doriţi şi dv asta”, a scris Valeriu Victor Szilvassy, pe Facebook.

SHARE