3dots.ro

Mama unei fetițe de trei ani, sancţionată de poliţişti din cauza că micuța face zgomote și larmă

Mama unei fetițe de trei ani, sancţionată de poliţişti din cauza că micuța face zgomote și larmă
Din articol:

Poliţiştii gălăţeni au reușit să se îndepărteze orice urmă de înțelegere și omenie, sancționând-o, la îndemnul unui coleg, pe mama unei fetițe de aproape trei ani care ar fi tulburat liniștea vecinilor de bloc.

Părinții fetiței spun că o vor duce pe fetiță la bunici și că vor contesta sancțiunea, considerând că s-a produs un abuz.

„Sus-numita, în timp ce se afla în locuinţa sa, nu a luat măsuri de supraveghere a fiicei sale în vârstă de 2 ani şi şapte luni care a tulburat liniştea locatarilor prin producerea de zgomote şi larmă”, scrie în procesul verbal completat cu destoinicie de polițiști pe 5 mai.

Tatăl copilului spune că intervenția polițiștilor s-a produs în urma mai multor reclamații făcute de un singur vecin, un poliţist care locuieşte la apartamentul situat la etajul inferior.

”Vecinul s-a simţit foarte deranjat de când ne-am mutat. Am aflat că lucrează la Poliţie şi vine noaptea de la muncă. În decembrie ne-a reclamat, a venit sectoristul a constatat că era vorba despre un copil mic. Am fost la secţie şi am dat o declaraţie conform căreia copilul este mic, scapă jucării şi că încercăm să oprim zgomotele. Asta ca să închidem povestea.

Ulterior, în martie a venit un alt echipaj la noi. Copilul era cu bunica, ea s-a speriat. În ajunul Paştelui, la ora 8 dimineaţa alţi poliţişti au venit la noi. Noi stăm la etajul 6. Cică ar fi reclamat cineva că în bloc se aude muzică populară, dar au venit doar la noi.

Şi vecinul a venit la noi la uşă, ne-a spus să-l lăsăm să trăiască. Dar noi nu facem nimic deosebit. Parchetul este vechi, scârţîie, copil mai fuge când venim acasă, se bucură, sau când îl băgăm la baie, fuge de noi. Nu facem petreceri, nu s-a mai plâns nici un vecin, ne culcăm la ora 22.00”, a povestit Ionuţ, tatăl copilului, citat de digi24.ro.

Săptămâna trecută, poliţiştii au venit din nou la uşa familiei. De data aceasta, mama a fost sancţionată cu avertisment deoarece copilul a făcut din nou zgomot. Ca urmare, părinţii au decis să ducă, în fiecare zi, copilul la locuinţa bunicii.

”Săptămâna trecuta au venit din nou poliţiştii la noi la uşă. Direct la noi au venit, nu s-au oprit la alte uşi. Au scris în procesul verbal cuvintele zarvă, larmă. Sancţiunea este pe numele mamei, ea a primit avertisment.

Eu nu vreau să fac un caz din povestea asta, dar nici nu-mi doresc să fiu abuzat. Ca primă măsură, am decis să duc fetiţa la bunica sa în fiecare zi. O scot pe stradă zilnic, doar ca să nu mai am reclamaţii”, a precizat Ionuţ.

Părinţii copilului vor să conteste avertismentul primit deoarece consideră că este vorba despre un abuz. Ei se vor consulta cu un avocat şi vor decide calea de urmat.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs