Cei trei bărbați care și-au pierdut viața luni, la Mamaia, care au fost judecați rapid pe rețelele de socializare și considerați inconștienți, dar ei intraseră de fapt în apă încercând să salveze o fată de 16 ani, luată de curenţi. Turiştii au format un lanţ uman pentru salvarea lor, dar din păcate, după ce au fost aduși la mal, medicii nu i-au mai putut resuscita.
Pe plajă era arborat steagul galben, adică scăldatul este permis doar pentru cei mai buni înotători. Cu toate acestea, deşi erau valuri foarte mari, oamenii s-au aventurat în marea agitată. Unii au reuşit să iasă la limită din apă.
O fată de 16 ani a fost însă luată de curenţii puternici şi dusă în larg. Trei bărbaţi au sărit să o salveze. Cum nici ei nu mai reuşeau să iasă la mal, în apă s-a format un uriaş lanţ uman pentru salvarea lor.
”Au intrat mai mulţi şi s-au făcut un cordon de persoane şi au mai scos din ei, dar pe unii îi luat valul în continuare. În două repreze s-a făcut cordon şi s-au scos”, relatează un martor, potrivit Observator News.
”Am intrat cu un salvamar, care, din păcate, acum e şi el întins pe jos. Totul s-a întâmplat în partea asta de aici. A fost apa până în brâu şi i-a luat curentul pe toţi. Practic, au fost în apă vreo 8.
Au fost duşi în curent în partea cealaltă, trei am scos noi, încă unu au scos salvamarii şi au venit ceilalţi cu skyjetul şi i-au scos pe toţi. Pluteau, nu au ajuns prima dată la ei. Au mers la cei care încercau să se salveze”, relatează un alt martor.
”A fost ceva foarte, foarte rapid. A fost o intervenţie foarte dificilă. Am înţeles că două trei fete au intrat în apă, o altă persoană şi-a dat seama că e ceva în neregulă, au intrat să salveze. A intrat şi salvamarul să îi salveze”, afirmă un salvamar.
Potrivit Anei Maria Stoica, de la ISU Dobrogea, la faţa locului s-a format un lanţ uman, intervenţia fiind una extrem de dificilă din cauza valurilor mari şi a mării care era foarte agitată. ”Sosiţi la faţa locului, colegii mei au reuşit să recupereze cu ajutorul salvamarilor şi a operatorilor economici privaţi cu skyjet două persoane conştiente din mare.”
A durat zeci de minute până când salvamarii au reuşit să i aducă pe toţi la mal. Fata fost resucitată şi dusă la spital. Dar pentru cei trei bărbați care au încercat să o salveze, medicii nu au mai putut face nimic. S-au stins sub ochii familiilor cu care veniseră la mare din diferite oraşe ale ţării. Oamenii erau din Dâmboviţa, Calărași și Argeș.