Mangalia. Cine este criminalul care a omorât-o pe fata găsită într-un parc cu gâtul tăiat și desfigurată
Cadavrul unei tinere a fost găsit n jurul orei 5 dimineaţa, în Parcul Tosca din Mangalia, de către un bărbat care se ducea la pescuit.
El a declarat că în parc era întuneric şi, la un moment dat, a zărit ceva sub o bancă, iniţial a crezut că era un câine de talie mare, dar când s-a apropiat, a rămas şocat.
Sub bancă se afla, ghemuit, corpul unei fete, avea faţa toată plină de sânge şi distrusă cel mai probabil de lovituri. Bărbatul a sunat imediat la 112. Oamenii legii au stabilit că victima era moartă de ore bune.
Un caz deosebit de complicat, anchetatorii au folosit câini de urmă, iar coșurile de gunoi au fost răsturnate în căutarea unor evidențe.
Toate probele indicau faptul că tânăra nu a fost omorâta în parc, ci a fost adusă decedată aici.
În zonă nu au fost găsite urme de sânge, iar camerele de supraveghere din parc au detectat mișcare în timpul nopții și au surprins siluetele a două persoane care păreau să poarte cagule și hanorace. Se bănuiește că sunt cei care au adus cadavrul în parc, după crimă
La momentul la care a fost găsita, spun surse din anchetă, fata era moartă de 4-5 ore, deci cel mai probabil fusese ucisă în jur de miezul nopții.
Anchetatorii au stabilit în urma necropsiei și care a fost cauza mortii: făptașul sau făptașii, i-au tăiat gâtul cu un cuțit, însă are și alte urme de violență care demonstrează că a fost bătută cu sălbaticie.
În cele din urmă anchetatorii au stabilit identitatea victimei, o rânără, de 18 ani, din județul Vaslui, venită pe litoral să muncească la un hotel din Saturn, cameristă, alături de cea mai bună prietenă a ei, care a și ucis-o.
Potrivit anchetatorilor cele două fete au început să aibă divergențe din cauza faptului că victima își înșela iubitul și îi cerea celei mai bune prietene a ei să mintă pentru ea.
Se pare că din această cauză, cele două au început să se certe, apoi s-au lovit reciproc, iar în cele din urmă, prietena ei a ucis-o după ce i-a tăiat gâtul. Apoi a băgat-o într-un geamantan, a dus-o în parc și a pus-o sub o bancă, unde a fost găsită azi dimineață