
Mario Iorgulescu consideră că percheziția calculatorului de bord al mașinii i-a lezat dreptul la intimitate

Acum un an şi jumătate, în noaptea de 7/8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a urcat la volan băut, după ce consumase şi cocaină, şi a accidentat mortal un tânăr care avea, ca şi el, doar 24 de ani.
Iorgulescu jr plecase cu mașina de 300.000 de euro spre un club din Herăstrău, unde se afla fosta lui iubită. A apăsat la maximum pedala de acceleraţie, iar la intrarea în Bucureşti, a intrat pe contrasens şi a izbit frontal o altă maşină. Daniel V. a murit pe loc, iar doi copii au rămas orfani de tată.
Procurorii spun că maşina condusă de Mario Iorgulescu, un Aston Martin model DBS ce poate atinge viteza maximă de 307 km/h, avea, la momentul impactului, 143 km/h.
Mario Iorgulescu a fost internat la Spitalul Elias, cu ”o contuzie abdominală și toracică forte şi cu hemoperitoneu, adică sânge în burtă”, conform purtătorului de cuvânt al spitalului. A fost operat şi apoi transferat la Terapie Intensivă.
La 15 septembrie 2019, medicii precizau, într-un comunicat de presă, că starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu ”are o evoluție lent favorabilă”.
Patru zile mai târziu, când procurorii au mers la spital ca să stea de vorbă cu el, ”medicii responsabili de tratarea pacientului au apreciat că nu era oportună realizarea acestei activităţi procedurale”, preciza Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La 23 septembrie 2019, aceiași medici anunţau că ”la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias, în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE”.
Iorgulescu jr a fost dus mai întâi la Policlinico San Donato din Milano. După două săptămâni, a fost externat de acolo cu ”o slăbiciune musculară secundară datorată repausului la pat”, conform documentelor medicale din dosarul penal.
La 7 octombrie 2019, familia l-a internat pe Mario Iorgulescu într-un institut de reabilitare psihiatrică din Monza, iar în aceeaşi lună l-a transferat la clinica medicală Cooperativa Servizi Assistenziali L’ippocastano din Mantova.
Arestat în lipsă, el a sesizat CCR cu trei excepţii de neconstituţionalitate, reclamând că i se încalcă drepturile, inclusiv cel la un proces echitabil.
La sfârşitul anului trecut, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a decis că procesul lui Mario Gino Iorgulescu ar putea începe. Dar după trei luni nu s-a întâmplat nimic…
Deşi dosarul nu are un regim secret, minuta deciziei nu apare pe portalul instanţelor. La cererea cotidianului Libertatea, ea a fost furnizată publicului de Tribunalul Bucureşti.
Judecătorul de cameră preliminară a respins, ca inadmisibilă, cererea lui Mario Iorgulescu de schimbare a încadrării juridice, din omor în ucidere din culpă, şi a admis solicitarea lui, de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR).
Avocatul lui Gino Iorgulescu, Florin Mircea, a precizat că procesul continuă, dar, în funcţie de decizia CCR, s-ar putea reveni ulterior asupra unor proceduri.
Prima excepţie de neconstituționalitate sesizată la CCR e legată de efectuarea percheziției în sistemele informatice.
”La acest moment, legea prevede că această percheziţie poate fi efectuată şi de specialişti din afara organelor judiciare. Dar situaţia e similară ca şi la măsurile de supraveghere tehnică, unde actele de cercetare penală se pot efectua doar de către organele de urmărire penală sau de către experţi şi specialişti din cadrul altor instituţii ale statului.
Or, după cum e formulat textul de lege, acum li se permite şi specialiştilor din mediul privat să efectueze o percheziție în sistem informatic. Problema e cine a fost desemnat de organul de urmărire penală să efectueze expertiza.
E vorba de sisteme ale autovehiculului (computerul de bord al maşinii cu care Mario Iorgulescu a produs accidentul mortal N.R.).
Mario Iorgulescu a reclamat la CCR că, prin efectuarea acestei percheziții informatice, i se încalcă drepturi din Constituţie (accesul liber la justiţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dar şi secretul corespondenţei), dar şi dreptul la un proces echitabil şi prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A doua excepţie de neconstituţionalitate cu care Mario Iorgulescu a sesizat CCR e legată de momentul procesual în care poate cere schimbarea încadrării juridice a faptei.
Potrivit legii, solicitarea poate fi admisibilă doar în faza judecăţii, iar Mario Iorgulescu a cerut să fie judecat pentru ucidere din culpă, şi nu pentru omor, atât în camera preliminară, cât şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.
El susţine că actuala formulare din Codul de Procedură Penală îi încalcă dreptul la apărare, prevăzut în Constituţie, dar şi dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, stipulat în Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.