3dots.ro

Mario Iorgulescu: ”Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”

Mario Iorgulescu: ”Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”
Din articol:

În prima declarație de după condamnarea sa la 15 ani și 8 luni de închisoare după groaznicul accident pe care l-a provocat, Mario Iorgulescu spune că nu va face nicio zi de pușcărie.

Mario Iorgulescu a vorbit pentru prima data despre tragedia pe care a produs-o. El susține că este bolnav și, în niciun caz, nu este un criminal, relatează stirileprotv.ro

Iorgulescu susține că nu era sub influența drogurilor, când a urcat la volan, iar acuzația de omor nu se justifică.

”Nici măcar. Culpă comună, pentru că șoferul care, din păcate, și-a pierdut viața… Eu eram băut la volan, recunosc, am reacționat pe moment, într-o criză de nervi, și m-am urcat băut la volan, un lucru pe care eu nu îl fac defel, pentru că mereu am fost cu câte un bodygoard sau un șofer după mine”, a spus Mario Iorgulescu.

În prezent, tânărul este internat într-o clinică din Italia și spune că pedeapsa pe care a primit-o după ce a fost găsit vinovat și de omor, este nedreaptă.

Mai mult decît atât, el exclude să apară în fața instanței în România pentru a-și susține nevinovăția și afirmă că este protejat de statul italian, acolo unde se află de aproape patru ani. .

”În România, niciodată. Eu nu mai vreau să aud de România cât oi trăi. Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie.

Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaște actele medicale și care ia în considerare că nu sunt capabil de a conștientiza problemele medicale pe care le am”, a explicat tânărul.

Mario Iorgulescu a contestat deja sentința Tribunalului prin care a fost condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare. Curtea de Apel București a fixat primul termen de judecată peste două luni.

Autoritățile italiene au respins definitiv solicitarea autorităților române de emitere a mandatului european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, potrivit avocatului Florin Durgheu.

”Autoritățile italiene au respins în mod definitiv mandatele europene de arestare și au constatat că Mario suferă de acele probleme psihice.

Autoritățile române nu și-au pus problema că Mario este chiar o persoană bolnavă, pentru că dacă nu ar fi nu ar sta internat într-o clinică de psihiatrie din Italia cât timp are rezidență în Italia, iar familia deține o proprietate la Milano. Niciun om sănătos la cap nu stă internat la psihiatrie în condițiile în care are apartament la Milano”.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs