3dots.ro

Marius Manole: «Pentru că ne-am spălat lucrurile în familie de 30 de ani, dragi colegi, de-aia avem teatrul pe care îl avem în România: inutil, prost, degeaba» – video

Marius Manole: «Pentru că ne-am spălat lucrurile în familie de 30 de ani, dragi colegi, de-aia avem teatrul pe care îl avem în România: inutil, prost, degeaba» – video
Din articol:

Marius Manole are un adevărat război cu conducerea Teatrului Național din București, şi în mod special cu directorul acestei instituţii, Ion Caramitru. 

În 2019, într-o scrisoare deschisă, Marius Manole şi Mihai Călin l-au acuzat pe directorul TNB, Ion Caramitru, de lipsă de profesionalism şi de faptul că profită financiar de funcţia pe care o deţine. 

Acţiunea celor doi actori a fost sprijinită de mai mulţi colegi, dar atunci când aceasta s-a mutat în Instanţă, susținerea a dispărut…

”De ce nu au actorii coloană vertebrală?”, l-a întrebat Denise Rifai pe Marius Manole, în cadrul emisiunii sale, de la Kanal D.

”Nu ştiu. E o întrebare la care mă chinui să găsesc răspuns. Pentru că ne e frică, pentru că actorul are un statut foarte ciudat, actoria e o meserie extrem de subiectivă. Oricine poate să vorbească despre tine, să spună ăsta nu e un actor bun. Iar meseria asta depinde de nişte şefi, de nişte oameni care să te ia să te pună într-un rol.

E foarte complicat! Şi ca să nu ţi se taie aripile, ca să poţi să faci lucruri, trebuie tot timpul să fii docil, să ai grijă cum vorbeşti, cu cine vorbeşti. Să nu spui o vorbă care să jignească pe mai marele…

Vă imaginaţi că la noi la Teatrul Naţional, când era domnul Săraru director, o doamnă de serviciu, care lucrează şi astăzi în teatru, înainte să intre în lift, dădea cu deodorant, şi pe culoar, şi spunea Daţi-vă, daţi-vă că vine domnul… Vă daţi seama că noi eram în România, după Revoluţie?“, a răspuns Marius Manole. 

”Şi acum directorul meu îmi face aşa cu degetul. De ce să-mi facă aşa cu degetul? Nu e tata, nu stau pe banii lui acolo, nu m-a făcut el, nu m-a educat el. De ce să-mi facă aşa cu degetul

Dar pot să-i fac şi eu lui aşa… De ce să nu pot să-i fac aşa? Nu zic, e un actor foarte mare pe care îl respect, dar nimeni nu are dreptul să-i facă aşa altui om! Nimeni! Doar părinţii mei! Şi atunci toţi actorii sunt foarte docili şi cuminţi şi sunt ţinuţi aşa.

Gândiţi-vă că s-a luptat ca acum să avem contracte determinate (n.red pe perioadă determinată) şi ţi se spune Oricând poţi să zbori din teatru. Şi atunci tu, ca actor tânăr, ce să faci? Ce înţelegi din asta, că trebuie să te supui.

Eu am noroc că sunt pe contract nedeterminat. Nu bag mâna în foc că nu aş fi fost şi eu fără coloană vertebrală. M-am şi gândit la asta”, s-a dezlănțuit Marius Manole în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. 

”A confiscat Ion Caramitru Teatrul Naţional?“, a fost întrebat Marius Manole. 

”Da. Din păcate, l-a confiscat. Ştiţi care e problema cu tipul ăsta de oameni? Ei de fapt sunt construiţi de cei din jur. Este o vorbă în teatru, regele nu trebuie să joace că e rege, ceilalţi trebuie să joace rolul de rege.

Oamenilor le e atât de frică, încât el e susţinut de chestia asta, de frica lor. Da, a confiscat teatrul, dacă totul se întâmplă după bunul lui plac într-o instituţie mare. 

Principalii pioni de imagine din teatru, şi acum o să se supere lumea, sunt nişte oameni care n-au legătură cu meseria asta, n-au legătură cu PR-ul.

Un om, care e fotograful teatrului, şi care face afişe, şi care umblă peste tot, el e cel care face imaginea teatrului, care e de un prost gust îngrozitor! Tot ce este sub domnul Caramitru este jalnic. Jalnic! Aşa arată Teatrul Naţional, aşa se şi comportă. 

Ştiţi că în Consiliul Artistic la Teatrul Naţional nu există niciun actor, în afară de doi, care sunt întâmplător, directorii teatrului?

Când am spus să ne dea şi nouă dreptul, unui actor să fie în Consiliul artistic, mi s-a spus ”Ce nevoie aveţi, că e domnul Mircea Rusu”. Da, dar el e director!

Eu am nevoie de o parte care să vadă din afară lucrurile, nu să fie implicat, ca dl director când spune că vrea un proiect, eu să spun dacă e bine, că poate nu e bine, că se cheltuiesc prea mulţi bani sau poate nu e regizorul bun .

”Dar ce vrei tu Manole să…?”,  ţipa la mine peste un rând. Nu vreau nimic, vreau să fie dreptate şi să se facă lucrurile transparent şi pe bune, cum nu se face aproape nimic în teatrul românesc! 

Când am fost în Instanţă, m-a acuzat (Ion Caramitru – N.R.) că noi jucăm în multe teatre şi de aceea facem scandal.

Le-am cerut programul înainte pe două luni, nu ni l-au dat. Am întrebat de ce montează atât de mult la Teatrul Naţional? Că până să fie director la TNB, eu nu ştiu să fi avut o carieră de regizor fulminantă. Ei, cum naiba a înflorit exact de când e director, ca şi altă carieră care înfloreşte acum, tot de când e director? 

Acum, toată breasla o să spună Nu ai voie să vorbeşti aşa! Nu ai dreptul! Lucrurile se spală în familie. Mai terminaţi!

Pentru că ne-am spălat lucrurile în familie de 30 de ani, dragi colegi, de-aia avem teatrul pe care îl avem în România: inutil, prost, degeaba. N-aveţi decât să săriţi şi să-mi tăiaţi şi gâtul, şi capul…“, a mai spus înverşunat Marius Manole.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs