3dots.ro

Mărturia mamei elevului acuzat că şi-a abuzat colegul în baia şcolii Nicolae Titulescu: „Fiul meu este acuzat pe nedrept! Nu a existat o anchetă, nu a existat o faptă” – video

Mărturia mamei elevului acuzat că şi-a abuzat colegul în baia şcolii Nicolae Titulescu: „Fiul meu este acuzat pe nedrept! Nu a existat o anchetă, nu a existat o faptă” – video

Mama elevului acuzat că și-a agresat colegul în baia școlii ”Nicolae Titulescu” din București afirmă că informația că dosarul a fost clasat pe lipsa de răspundere penală a fiului său, care la acea dată avea 11 ani este eronată și că de fapt, în realitate, fapta nu ar fi fost nici măcar anchetată de către polițiști.

Femeia spune că fiul său nu a fost audiat, nu s-au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere și nu s-a făcut nici măcar o expertiză în dosar. Mai mult, ea declară că s-ar simți ușurată dacă s-ar redeschide dosarul și cineva ar cerceta cu atenție ce s-a întâmplat și în 2022.

Cazul a fost clasat de Procuratură din comoditate

„Fiul meu nu a fost nici o secundă cercetat. Fapta niciodată nu a fost confirmată, pentru că organele abilitate, care trebuia să-și facă treaba axându-se pe anchetarea acestei situații, de fapt, nu au făcut nici măcar o secundă niciun fel de anchetă.

Nu a existat o anchetă, nu a existat o faptă. A fost o presupusă acțiune, faptă de viol, iar fiul meu un presupus făptaș”, spune mama băiatului acuzat că l-ar fi violat pe un elev în toaleta școlii Nicolae Titulescu.

Băiatul avea la data la care fusese acuzat 11 ani, iar presupusa sa victimă 8. Dosarul s-a clasat pentru că principalul și unicul suspect în acel caz avea o vârstă la care nu putea răspunde penal.

„Clasarea o știm cu toții. La Parchet a fost clasat din comoditate, pentru minoritate. Am solicitat audierea fiului meu în prezența unui psiholog. Nu am fost luați în calcul”, mai spune mama băiatului.

Băiatul a fost mutat la altă școală și a urmat un program special de consiliere

Presupusul violator a urmat un program special de consiliere impus de către Protecția Copilului și a fost mutat la altă școală.

„Cred că în sfârșit a acceptat că ar trebui să lase și el în urmă ceea ce a fost. Am avut o perioadă de revoltă de aproape un an de zile. N-a fost simplu. Abuzatorul s-a mutat la altă școală, unde nimeni nu a știut că este un abuzator.

Situațiile de abuz, tentativă sau viol nu au existat la acea școală, deși nimeni nu a știut că el a fost incriminat sau bănuit că nici măcar incriminat nu a fost de așa ceva. Ei, la noua școală rămânând victima. Ce credeți, au continuat abuzurile”, mai afirmă femeia.

”Eu sunt mama violatorului, așa cum se afirmă în mass-media”

„Eu sunt mama violatorului, așa cum se afirmă în mass-media în ultimul timp. Violatorul, de fapt, nu este violator. Fiul meu a fost indicat, a fost recunoscut de mămică după o fotografie. Mămica copilului abuzat, să zicem așa.

Noi am pedepsit și am acuzat un copil și l-am supus oprobriului public pentru ceva ce nici măcar nu a comis. Nu a fost simplu. A trebuit să-i explic în permanență copilului că, deși este acuzat pe nedrept, la un moment dat va avea parte de dreptate și el.

Abia acum îl înțeleg cu adevărat. Încercați să vă sprijiniți copiii în absolut orice încercați să credeți în ei, încercați să-i credeți în primul rând și să-i susțineți. E ca un mic om mare. Mă ajută în absolut orice aș avea nevoie uneori, fără să-i cer”, a mai spus mama presupusului violator care a subliniat că dacă celalalt dosar se va redeschide „va putea răsufla ușurată”.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs