3dots.ro

O mașină parcată pe un trotuar din Cluj-Napoca a fost vandalizată. Mesajul lăsat șoferului într-un bilet, pe parbriz

O mașină parcată pe un trotuar din Cluj-Napoca a fost vandalizată. Mesajul lăsat șoferului într-un bilet, pe parbriz

Un șofer care a parcat pe trotuar, la Cluj-Napoca, s-a trezit cu mașina zgâriată. Autorul vandalizăriil i-a lăsat un bilet în parbriz, în care i-a ”mulțumit pentru înțelegere”.

”Dacă ieri am văzut geamuri sparte, azi avem altceva în meniul de vandalizări. Mașina are și un bilet lăsat sub ștergător”, a scris cel care a popularizat incidentul pe rețelele de socializare.

În imaginea alăturată mesajului se remarcă o mașină a cărei capotă și aripă dreaptă prezintă numeroase zgârieturi.

În biletul pe care autorul i l-a lăsat proprietarului mașinii, scrie, între altele, că, trotuarul este ”pentru mame care au copilul în cărucior, pentru bicicliști sau pentru bătrâni care se deplasează în scaun cu rotile”.

”Mulțumesc pentru înțelegere, Cu stimă”, se încheie mesajul.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs