3dots.ro

Medic rezident de la Spitalul Elias din București, reținut după ce i-a furat fostei iubite, și ea doctoriță, 35.000 de euro din locuință

Medic rezident de la Spitalul Elias din București, reținut după ce i-a furat fostei iubite, și ea doctoriță, 35.000 de euro din locuință
Din articol:

Surse judiciare au confirmat reținerea unui cunoscut medic estetician de la spitalul Elias din București, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost acuzat că a furat circa 35.000 de euro din locuinţa fostei sale iubite, din Sectorul 1, București.

Poliția Capitalei a anunțat miercuri, 4 octombrie, că, pe 26 septembrie, o femeie a sunat la 112 să anunțe că i-au fost sustrași 35.000 de euro, din locuința sa situată în Sectorul 1.

”Din cercetările și investigațiile efectuate în cauză, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 42 de ani”, a transmis Poliția Capitalei.

Suspectul este Andrei Gregorian, medic rezident în Chirurgia Plastică la Spitalul Elias din București, care deține și o clinică privată, iar păgubita este Marinela Chirilă, medic la rândul ei la același spital.

Conform unor surse juridice citate de Libertatea, cei doi medici au avut, până nu de mult, o relație.

În acest caz, ieri, 3 octombrie, polițiștii au făcut percheziții, iar Andrei Gregorian a fost ridicat și dus la audieri.

”În vederea probării activității infracționale a bărbatului, la data de 3 octombrie 2023, au fost puse în aplicare două mandate de perchezitie domiciliară, fiind găsite și ridicate sume importante, în lei și valută, în valoare de aproximativ 86.500 de euro, a căror proveniență nu a putut fi justificată”, a transmis Poliția Capitalei.

După audieri, Andrei Gregorian a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

”Prejudiciul creat prin săvârșirea faptei a fost recuperat și predat persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate de către Secția 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, potrivit comunicatului autorităților.

Cel mai probabil, suma respectivă de bani a fost disputată de cei doi foști iubiți, după ce fusese considerată un bun conum, și, în cele din urmă, Andrei Gregorian a considerat că poate rezolva situația intervenind în forță.

Andrei Gregorian a terminat în 2006 Medicină Dentară la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, dar a preferat să devină antreprenor în mai multe domenii, precum imobiliare sau brokeraj.

După 10 ani s-a înscris din nou la facultate, terminând Medicina Generală, iar în prezent este medic rezident în Chirurgia Plastică la Spitalul Universitar de Urgență Elias, potrivit Antena3.

Medicul deține și o clinică de profil, Clinica Gregorian, specializată în domeniul esteticii noninvazive, dermatologie și chirurgie plastică și reconstructivă, potrivit descrierii de pe site-ul unității medicale.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs