3dots.ro

Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamţ, umilit de birocrația din ministerul Sănătăţii

Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamţ, umilit de birocrația din ministerul Sănătăţii

Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamţ, care nu a pregetat să intre în foc pentru a ajuta alţi oameni să trăiască, a fost umilit de ministerul Sănătăţii la întoarcerea în ţară şi, în ciuda faptului că a suferit arsuri grave şi se află în continuare în proceduri de recuperare, nu va mai beneficia de concediul medical.

Pentru că suntem un stat în care legislativul nu a fost în stare să prevadă și situații excepționale, legislaţia în vigoare nu prevede acordarea concediului medical în toată perioada necesară doctorului Denciu pentru a se recupera. 

"Istoria dureroasă a acestui om constă în neclarităţile legislative cu care avem de-a face. În primul rând, istoria medicală arată că acest om pentru noi este un model.

Este o emblemă vie, un om care are familie, are copii şi care, mai presus de tot, şi-a iubit semenii. Datori suntem ca toată viaţa lui să avem grijă de el, de copiii lui, de familia lui", a declarat, pentru Antena 3, dr. Valeria Herdea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor.

Dr. Herdea a explicat cum normele şi ordonanţele Ministerului Sănătăţii sunt în măsură să îl lase pe medicul erou de la Piatra Neamţ fără concediul medical începând cu data de 23 august 2021.

"Ne lovim de celebra ordonanţă, OUG 158, care priveşte concediile medicale şi de normele de aplicare. Şi am să vă spun uşor traiectoria. Am încercat să luăm legătura cu doamna ministru prin Violeta Alexandru, pentru a-i prezenta situaţia şi pentru a-i solicita sprijinul.

Pentru a se găsi un punct special pentru acest om în această "minunată" lege. Pentru că nu este prevăzută o astfel de situaţie. Un om care nu a trecut printr-un accident de muncă, ci a sărit în foc ca să îşi ajute semenii, nu poate fi ajutat pentru că nu avem prevedere legală şi nu putem face nimic.

În această situaţie, am mers pe 20 iulie, la discuţii, la negocieri cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări, pentru a discuta despre normele de aplicare ale acestei ordonanţe de urgenţă.

Am explicat şi am spus frumos: hai să mai introducem încă un punct la această prevedere legală pentru că avem nevoie să îl putem ajuta. Aşa cum este dr. Denciu vor fi şi alţii pentru că sistemul medical nu a întinerit.

Sistemul medical este la capătul unei birocraţii lungi, la capătul unei subfinanţări cronice de mai bine de 40-50 de ani şi astfel de situaţii vor mai fi", a mai explicat dr. Valeria Herdea.

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor a mai arătat că, după toate discuţiile, nu s-a întâmplat nimic, iar situaţia medicului erou Cătălin Denciu a rămas la fel, respectiv o bătaie de joc din partea statului.

"După toate discuţiile, domnul preşedinte al Casei la momentul respectiv ne-a ascultat, a spus: da, o să văd. După care, a apărut această ordonanţă, în forma ei finală, a fost publicată şi nu s-a întâmplat nimic. Oamenii sunt obosiţi, disperaţi. Domnul doctor are nevoie de susţinerea tuturor.", a precizat dr. Herdea.

__________________

Ulterior prezentării acestei situații în media, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pregătesc un proiect pentru modificarea OUG 158/2005, astfel încât pacienții cu arsuri grave să beneficieze de concedii medicale pe toată perioada de tratament, inclusiv pentru perioada de recuperare.

Prin acest demers se dorește ca pacienții cu arsuri grave să beneficieze de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pe toată perioada de tratament, până la vindecare, inclusiv pentru perioada de recuperare.

Totodată, modificările prevăd ca indemnizația brută lunară pentru incapacitate temporară de muncă determinată de arsurile grave, inclusiv pentru perioada de recuperare, să fie de 100% din baza de calcul stabilită conform legii.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs