Medic militar din Craiova, pe Facebook: «Streinu - Cercel! Lasă-ne! Opriţi acest joc pervers»

29 Mar 2020 | scris de Monica Pavelescu

Medicul primar Alexandru Cezar Andriţoiu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar "Dr.Ştefan Odobleja“, din Craiova, acuză autorităţile pentru modul în care gestionează criza provocată de infecțiile cu noul coronavirus, atrăgând atenția asupra faptului că starea de sănătate a populației era și este supusă continuu unor pericole la fel de mari. 

Medic militar din Craiova, pe Facebook: «Streinu - Cercel! Lasă-ne! Opriţi acest joc pervers»

Redăm mesajul integral postat pe Facebook de către medicul militar, în ideea în care, într-adevăr, comunicarea autorităților ar trebui să depășească această fază, a contabilizării numărului de cazuri și a celor decedați, și să vorbească despre măsurile luate pentru diminuarea efectelor epidemiei, despre măsurile economice preconizate pentru repornirea economiei și de normalizare a vieții sociale.

"Încetaţi cu declararea deceselor din cauza COVID! Opriţi acest joc pervers! Deveniţi patetici!
Alo! Presa! Ce e mişto să tot vorbeşti despre morţi? Acum o lună imi futeaţi toată ziua cu morţii din accidente rutiere!

În spitalele din România se moare din infecţii intra-spitalicești cât nu puteţi voi să număraţi! Rujeola omoară! Gripa omoară! Ne-aţi otrăvit mâncarea si ne omorâţi zilnic de cancer! Avem 1 milion de infectaţi cu virus hepatitic C!

Acum vreo doi ani mureau copiii cu aşa -zis sdr. hemolitic-uremic. De fapt..apa din fântâni era infectată! Veniseră unii să caute gaze de şist pe la noi! Aţi tăcut mâlc!

Streinu-Cercel!! Lasă-ne! Că ştim cine eşti! Îţi ies gradele de sub halat. Unde vreţi să duceţi isteria asta colectivă?

Opriţi-vă! Până nu vă opreşte o turmă înfometată şi disperată care ar putea să vă mature fără ca voi să stiţi nici măcar unde este Târgoviştea pe hartă! OPRIŢI-VĂ! POPORUL ROMÂN NU MERITĂ ASTA!", a scris doctorul pe pagina sa de Facebook.

După câteva ore, medicul a şters postarea, la fel cum a procedat și în cazul altora, similare, pe care le încheia de fiecare dată cu urarea "Epidemie uşoară". 


CLICK - Follow us on Google News